Ultima actualizare: ieri, 22:30
Locale

FOTO/VIDEO. Zeci de șoferi, trași pe dreapta. Filtre de amploare în municipiul Satu Mare

Autovehiculele pentru transportul persoanelor sau mărfurilor au fost oprite pentru control, în această dimineață, miercuri, 16 octombrie, de poliţiştii rutieri din Satu Mare. Este vorba de acțiunea Truck&Bus care se desfășoară simultan în toate statele membre ale Uniunii Europene.

Polițiștii rutieri sătmăreni, coordonați de Direcţia Rutieră a Poliţiei Române, au desfășurat o acţiune pentru prevenirea accidentelor rutiere produse, în special, din cauza nerespectării normelor rutiere de conducătorii autovehiculelor de transport public de persoane mai mare de 8+1 locuri și de transport de marfă cu masa totală maximă autorizată mai mare de 3,5 tone. Acțiunea se desfășoară pe parcursul săptămânii 14 – 20 octombrie, conform Planului de operaţiuni al Organizaţiei Poliţiilor Rutiere din Europa (TISPOL).

În cele 7 zile, controalele polițiștilor au în vedere respectarea, de către șoferii profesioniști, a vitezei legale, utilizarea centurilor de siguranță sau a dispozitivelor de retenție, funcționarea corespunzătoare a aparatului tahograf, respectarea perioadelor de conducere ori de odihnă, documentele obligatorii ale conducătorilor auto, ale vehiculului ori cele ale operatorilor de transport.

În ceea ce-i privește pe conducătorii autovehiculelor destinate transportului de marfă, controalele vizează și respectarea limitei maxime admise, a greutății mărfurilor sau fixarea corespunzătoare a acestora, precum și respectarea normelor privind transportul mărfurilor periculoase.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.