Ultima actualizare: azi, 08:55
Locale

OPC: Bacterii coliforme și streptococi fecali în gheața folosită de KFC

Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorului (ANPC) a descoperit, în urma unor controale, bacterii coliforme și enterococi intestinali în gheața cu care erau preparate băuturile răcoritoare în rețeaua KFC, a anunțat marți Paul Anghel, directorul general al instituției de control, relatează Mediafax.
Paul Anghel a precizat că inițial controlul efectuat în rețelele fast food privea cantitatea de gheață pusă în pahar, mai mare decât cea prevăzută în normative, consumatorul primind o băutură diluată. În cadrul controlului au fost prelevate probe de gheață care au fost verificate în laborator, fiind identificate bacterii.
„Am vrut să limităm răspândirea acestei gheţi cu probleme, respectiva maşină de gheaţă a fost sigilată, operatorului economic KFC i-a fost adus la cunoştinţă că aceste analize au fost făcute şi că au fost depistate şi enterococi intestinali. Analizele au fost repetate și în 5 dintre cele 7 unităţi verificate s-au găsit în continuare aceste probleme, bacterii coliforme, enterococi, Clostridium, lucruri care sunt de neacceptat, motiv pentru care se vor încheia documente prin care li se vor opri acele maşini de gheaţă”, a spus Paul Anghel.
Directorul general ANPC spune că va fi alertat şi Ministerul Sănătăţii și a fost luată decizia opririi temporare a furnizării cu gheaţă pentru băuturile carbogazoase.
Inspectorii ANPC au verificat și gheața de la McDonald’s, dar nu au fost descoperite, la analize, nereguli.
Controalele vor fi extinse în toate unitățile, a precizat Anghel, care a adăugat că producerea gheții nu era prevăzută în autorizări.

11 comentarii

  1. satmarean Răspunde

    Pe când controale și la Satu Mare???

  2. Vlad Tepes Răspunde

    Ceva nu miroase bine !
    Niciodata autoritatile de control nu precizeaza numele firmei unde au gasit nereguli .
    De ce au facut-o in cazul KFC ? !
    Putem doar banui !

    • nicolas Răspunde

      ai dreptate . publicitate negativa la comanda

      • Dany Răspunde

        Exact asta este. exista precedent. Coca Cola versus Pepsi.

        • Dany Răspunde

          Si a mai fost un scandal acum cativa ani, cu compania care produce biscuitii si sticksurile Croco. Vindeau foarte bine. Ce sa vezi… au gasit un soarece intr/un ambalaj. Toate televiziunile au facut mare valva. Prea bine vindeau si nu i/a convenit concurentei.

          • ...

            Sau berea Regun și Silva, dispărute deja din peisaj. A mai fost încercarea să scoată și apa minerală Tușnad acum vreo 15 ani.

  3. Tudor Răspunde

    @PortalSM : atat voi cat si cei de la PresaSM ati preluat aceasta stire din presa centrala si ati publicat-o, ceea ce e foarte laudabil. Stirea prezinta NOMINAL unitatea la care s-au gasit nereguli de siguranta alimentara, ceea ce iarasi e cel putin de bun-simt a se comunica, pentru corecta informare a opiniei publice. Dar oare atunci cand apare o stire similara la nivel local (SM), cu potential impact asupra locuitorilor orasului, cum e cea din 11 oct 2019 (publicata inclusiv pe portalul PresaSM) care anunta faptul Directia Sanitar-Veterinara și pentru Siguranța Alimentelor Satu Mare a gasit in urma unor controale efectuate multiple nereguli la cateva unitati de alimentatie publica din SM si a amendat mai multe restaurante și o pizzerie – FARA SA COMUNICE CONCRET NUMELE ACESTOR UNITATI – in cazuri de genul acesta, voi, promotori ai presei online (PortalSM, PresaSM etc.) ce demersuri jurnalistice concrete faceti astfel incat si in acele cazuri de la nivel local (SM) sa fie corect si complet informata opinia publica ? Sa cunoasca nominal acele unitati din oras la care s-au depistat nereguli grave (unele soldate cu amenzi astronomice – ceea ce iarasi de foarte laudabil ca s-au aplicat) si care prezinta un risc de siguranta alimentara pentru populatie. Concret, intreprindeti ceva fata de DSVSA SM ? (solicitarea numelui/adresei unitatilor amendate, verificarea legislatiei pentru a constata daca intr-adevar pastrarea secretomaniei este legala, cu atat mai mult cu cat e vorba de sanatatea populatiei etc.). ia vezi aici la ce fac referire : https://www.presasm.ro/restaurante-si-o-pizzerie-din-municipiul-satu-mare-amendate-si-tinute-la-secret/

    • y Răspunde

      Este un restaurant bine cunoscut închis brusc pentru renovare în centrul vechi în piața Libertății. Mă gândesc cu voce tare, oare de ce? Dar așa e cum spui, nu e corect ce se întâmplă. Una e dreptul la imagine dar noi nu avem drept la o informare corectă sau la sănătate? Scrie undeva că este garantată. Parcă.

    • Dany Răspunde

      Foarte bine punctat. Spune ca au gasit aia si aia in diferite locuri, dar nu/ti spun unde, Hahaha! te lasa sa mori prostovaniii. Scuze, aici intradevar au spu ca este KFC. Ei bine, nu poti sa acuzi pe cineva daca nu ai dovezi beton. Pentru prejudicii grave financiare,de imagine si informare defectuoasa, adica dezinformare, poti sa dai socoteala cu despagubiri de milioane de dolari. Deci unde s/au gasit bacterii coliforme, enterococi, clostridium? Na unde? La KFC, mancati de la MCDonalds, Pofta buna!. … Stirea intradevar a aparut pe un site central

  4. y Răspunde

    A mai fost o fază cu sârmă găsită în mezeluri trimise la o sindrofie pesede pe vremea lui Adrian Năstase. Mezeluri de la Unicarm. Dubioasă treabă,

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.