Ultima actualizare: azi, 17:25

Locale

FOTO. Un sătmărean, invitat de onoare la Săptămâna Culturii Române în Germania

Pe 6 octombrie s-a dat startul Săptămânii Culturale Europene la Gutersloh – Germania, eveniment inițiat în anul 1984, care are loc o dată la doi ani.

Fiecare ediţie aduce în prim plan o ţară europeană, propunându-şi să încurajeze legăturile dintre germani şi cetăţenii străini din oraşul Gutersloh. Anul acesta, România a fost desemnată pentru prima dată, drept ţară invitată.

Festivalul s-a desfăşuat timp de o săptămână, între 6 – 13 octombrie, şi reprezintă un prilej deosebit de promovare atât a culturii române, cât şi a artiştilor români. De altfel, programul evenimentului a fost unul generos şi diversificat pentru fiecare zi a săptămânii, incluzând concerte, expoziţii, o seară culinară românească, o seară de film, seri literare pentru cei mari şi cei mici.

În data de 13 octombrie a avut loc expoziția de fotografie a sătmăreanului Remus Ţiplea, cu proiectul “Searching for God – Confesiuni religioase în România”.

Cea mai recentă apariție editorială a fotografului sătmărean, Remus Țiplea, „Dumnezeul meu/ My Lord” (267 de fotografii), în ediţie bilingvă – româno-engleză text scris de către profesoara Mihaela Grigorean, este un proiect realizat sub egida Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Satu Mare și a Consiliului Județean Satu Mare, și a fost lansat anul trecut  în cadrul festivalului de fotografie EMOP Berlin – European Month Of Photography 2018, acesta fiind cel mai mare festival german de fotografie.

Acest proiect conţine o serie de fotografii, realizate de Remus Ţiplea între anii 2009 şi 2018, care ilustrează viaţa spirituală şi ritualurile principalelor confesiuni religioase din Nord-Vestul României (ortodocşi, greco- catolici, romano- catolici, reformați, penticostali, protestanţi, martori ai lui Iehova şi adventişti de ziua a şaptea).

În cei nouă ani dedicaţi acestui proiect, fotograful a reuşit să surprindă temele principale şi ritualurile comune, cum ar fi botezul, nunta, înmormântarea, pelerinajele, construcţia lăcaşelor de cult, slujbele duminicale şi alte sărbători, concentrându-se asupra a ceea ce uneşte aceste confesiuni şi nu asupra a ceea ce le separă.

Fotografiile lui au fost prezentate şi în cadrul unor expoziţii personale organizate la Cluj-Napoca, Paris şi Lisabona, fiind publicate totodată în numeroase reviste de prestigiu din Europa şi Statele Unite ale Americii, precum: The Huffington Post, The Telegraph, The Guardian, La Republica, National Geographic sau Feature Shoot.

În 2017 Remus Ţiplea a mai publicat albumul fotoetnografic “Din Oaş în Paşti”, sub egida Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Satu Mare și a Consiliului Județean Satu Mare.

În ceea ce privește organizarea şi promovarea artiştilor români în cadrul festivalului, Institutul Cultural Român “Titu Maiorescu” din Berlin a fost principalul partener şi co-organizator al evenimentului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.