Ultima actualizare: azi, 21:59

Locale

VIDEO. Voltaj vine la Satu Mare! Aniversează 20 de ani de muzică, alături de sătmăreni

Voltaj aniversează 20 de ani de muzică, energie și concerte pe scena din parcarea Shopping City Satu Mare, în data de 17 octombrie, ora 19:00, în cadrul show-ului „Ca la 20 de ani”.

Concertul de la Shopping City Satu Mare face parte din turneul național aniversar care are loc în orașe precum Râmnicu Vâlcea, Târgu Jiu, Satu Mare, Deva, Sibiu, Piatra Neamț, Brăila și Buzău. În plus, trupa lansează albumul care poartă numele show-ului aniversar: „Ca la 20 de ani”.

Pe noul material discografic se regăsesc „100 de ani”, „Amprente”, „Cred că-s hip” (feat. Noaptea Târziu), „Nu doar de ziua mea”(alături de Andra), „Las tot”, cele mai recente piese ale trupei Voltaj, dar și alte cinci melodii noi.
În 2016, VOLTAJ a lansat albumul „X”, material care conține 10 piese, printre care „Din toată inima„, „De la capăt„, „Kori Gent”, „Nana” (alături de Ruby), „A XII-A”, „Anotimpuri”, „X”.

Hituri precum „Pic, pic„, ‘Dă vina pe Voltaj”, „Și ce”, „Meci de box”, “Mi-e dor de” au adunat zeci de milioane de vizualizări pe YouTube. În iunie 2017, trupa a colaborat cu vloggerii Noaptea Târziu pentru piesa “Cred că-s HIP”, apoi a lansat, alături de peste 200de tineri talentați, cursanți ai școlilor de muzică Voltaj Academy, single-ul și clipul „Dincolo de stele”.

La finalul lui 2017, VOLTAJ și Andra au colaborat pentru „Nu doar de ziua mea„, o poveste emoționantă însoțită de un videoclip realizat de Roman Burlaca.

În noiembrie 2018, a lansat „Amprente”, iar de 1 decembrie, „100 de ani”, o melodie ale cărei versuri sunt compuse de fanii trupei special pentru aniversarea Centenarului.

Vara aceasta, Voltaj a cântat pe o barcă în parcarea unui complex de birouri și a lansat „Las tot”, un îndemn la relaxare, distracție și vacanță.

Program:

Warm up – 18:00 – 19:15
Voltaj Academy în deschidere – 19:15-19:45
Concert Voltaj: 20:00 – 21:30

3 comentarii

  1. Adrian Cozma Răspunde

    sper sa cada scena peste ei din nou!

  2. altu fără bmw Răspunde

    A uitat de supărarea din 99 sau 2000 când s-a accidentat pe scenă și o zis că în vecinu mai calcă în urbe?

  3. gogu Răspunde

    Sa cada tavanu pe tine ADI/COS

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.