Medicii de familie cer autorităților să intensifice măsurile pentru prevenirea și combaterea difteriei, o boală extrem de contagioasă și potențial mortală, după ce în Ucraina, aproape de granița cu România au fost înregistrate noi cazuri în ultimele săptămâni. În România, boala fusese eradicată în 1980.
„Măsurile luate de Ministerul Sănătății până în acest moment sunt bune, necesare, însă trebuie completate. Medicii de familie au primit alerte epidemiologice de la direcțiile județene de sănătate publică și MS a dispus achiziționarea de stocuri de ser vaccinal împotriva difteriei. SNMF solicită oficial lansarea de urgență a unui program național pentru vaccinarea populației adulte expuse riscului de îmbolnăvire, program care să cuprindă măsuri de susținere/compensare a costurilor pentru vaccin și campanii de informare și conștientizare a populației”, se arată într-un comunicat al Societății Naționale de Medicina Familiei.
Medicii de familie au început deja să informeze populația și recomandă măsuri de prevenție. Difteria poate fi prevenită prin vaccinare. În România se face imunizare pentru difterie din 1960.
„Ultimul vaccin din Programul Național de Vaccinare care conține anatoxina difterică se administrează la 14 ani iar perioada de protecție în fața bolii este de 10 ani în medie. În lipsa administrării unui rapel la toți adulții de peste 24 de ani, se creează condițiile apariției unei populații receptive, expuse riscului de îmbolnăvire. Ca o consecință a fenomenului de ”reticență la vaccinare” înregistrat în ultimul deceniu, există un procent important de copii și tineri care au vârsta până în 24 de ani fără schemă completă și protecție optimă pentru că părinții nu au respectat programul național de imunizare”, avertizează medicii de familie.
Ce este difteria
Difteria este o boală infecţioasă acută, transmisibilă, provocată de Corynebacterium diphteriae, care rămâne la poarta de intrare, se multiplică şi determină fenomene locale (edem şi false membrane) şi elaborează o toxină care difuzează în organism, determinând fenomene toxice la distanţă, în diferite organe.
Poarta de intrare este reprezentată de mucoasele faringoamigdaliană (96-98%), laringeană (l-2%), nazală (0,5%) – exceptional conjunctivală, genitală, pielea lezată, urechea -, unde toxina produce edem şi hiperemie ce sunt frecvent urmate de necroză epitelială şi inflamaţie acută; coagularea exsudatului dens fibrinopurulent produce o pseudomembrană, de culoare alb-gălbuie spre brună, alcătuită din 3 straturi: stratul I cu detritusuri celulare, stratul II cu fibrină şi stratul III format din leucocite, bacili difterici şi celule moarte; este foarte aderentă de ţesuturile subjacente.
Sursa de infecţie – bolnavul cu formă tipică (contagios înainte de debutul clinic, timp de 10-30 zile, uneori în convalescenţă până la 3 luni; antibioticele scurtează perioada de contagiozitate), bolnavul cu formă atipică si purtătorii aparent sănătoşi (1-5% din populaţie), faringieni, nazali; sunt de obicei persoane cu infecţii ale căilor respiratorii superioare. Indicele de contagiozitate variază în jurul valorii de 20%; copiii sub 6 luni, născuţi din mame imune, nu se îmbolnavesc. Receptivitatea la infecţie este maximă între 2 şi 5 ani şi scade treptat până la vârsta adolescenţei, fie ca urmare a vaccinării, fie ca o consecinţă a infecţiei naturale.
