Ultima actualizare: azi, 21:59

Locale

Concluzia Poliției. Cum s-a petrecut amenințarea cu „cuțitul” între minorii din Satu Mare

Cum s-a petrecut amenințarea cu „cuțitul” între minorii din Satu Mare. În urma audierilor, s-a stabilit faptul că a fost vorba despre trei minori, unul dintre ei amenințându-i pe ceilalți doi cu un cutter. 

„Doi minori de 13 ani, car se întorceau de la școală au fost abordați de un alt minor de 12 ani care se deplasa în spatele lor. La un moment dat, minorul de 12 ani care i-a strigat pe cei doi avea un cutter în mână, fără lamă, însă ceilalți doi copii nu au văzut acest lucru, întrucât s-au speriat și au fugit”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Satu Mare, Paula Gabor, pentru PortalSM.

Părinții copiilor nu doresc să depună plângere.

Reamintim că un apel la 112 anunța astăzi, în jurul orei 14,30, că un copil ar fi amenințat cu cuțitul un alt copil, după o ceartă, pe o stradă din Micro 16 din municipiul Satu Mare.

„Am fost sesizați în jurul orei 14,30 că pe o stradă din Micro 16 ar fi avut loc o dispută între doi minori cu vârste cuprinse între 10 și 12 ani. În acest moment au fost identificați ambii minori și părinții acestora, și au fost conduși la sediul Poliției pentru declarații”, a spus purtătorul de cuvânt al IPJ Satu Mare, Paula Gabor, pentru PortalSM.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.