Ultima actualizare: azi, 20:44

Locale

FOTO. Accidentul de la Petin. Vinovatul, un tractorist în vârstă de 69 de ani

Polițiștii sătmăreni au dat publicității primele concluzii în cazul accidentului petrecut vineri în localitatea Petin. După impactul ce a avut loc între un tractor și un autoturism, o persoană a rămas încarcerată.

Ce spune Poliția:

La data de 1 noiembrie a.c., în jurul orei 15.30, polițiștii Serviciului Rutier Satu Mare au fost sesizați despre faptul că în localitatea Petin, a avut loc un eveniment rutier. În urma cercetării la fața locului, polițiștii au stabilit faptul că un bărbat, de 69 de ani, din localitatea Petin, aflându-se la volanul unui tractorul agricol pe strada Matei Corvin, la intersecția cu DJ 193, nu a respectat semnificația indicatorului “Cedează trecerea” și a pătruns în intersecție unde a intrat în coliziune cu un autoturism, care circula pe drumul prioritar, condus de un bărbat, de 48 de ani, din municipiul Satu Mare.

În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală a unui bărbat, de 42 de ani, care se afla în autoturism în calitate de pasager. Cei doi conducători auto au fost testați cu aparatul alcooltest, rezultatele fiind negative. În cauză s-a întocmit dosar penal.

Sursa: IPJ Satu Mare

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.