Ultima actualizare: azi, 08:47
Locale

FOTO. Parfumuri contrafăcute, în valoare de peste 40.000 lei, confiscate la PTF Petea

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere al Frontierei  Petea au descoperit 173 de parfumuri, susceptibile a fi contrafăcute, în compartimentul de bagaje al unui microbuz condus de un cetăţean român.

În data de 22 noiembrie, în jurul orei 12.30, la Punctul de Trecere al Frontierei Petea, județul Satu Mare, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţile de control specifice, cetăţeanul  român P.D., în vârstă de 29 de ani,  domiciliat pe raza județului Maramureș, care se afla la volanul unui microbuz  Mercedes.

Acţionând în baza unei analize de risc, poliţiştii de frontieră au efectuat un control amănunțit asupra mijlocului de transport. Astfel, în compartimentul bagajelor a fost descoperită o cutie de carton care conținea cantitatea de 173 parfumuri ce purtau însemnele a 36 de mărci cunoscute, susceptibile a fi contrafăcute. Bunurile, în valoare de 43.250 lei, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de  ,,punere în circulaţie fără drept a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu marca înregistrată pentru produse identice sau similare” faptă prevăzută şi pedepsită de art. 90, alin.1, lit. b din Legea 84/1998, cu modificările și completările ulterioare, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.

Sursa: Poliția de Frontieră

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mai multe despre Locale
FOTO. Sătmărenii, întâmpinați de Dacia vopsită în tricolor, la o secție de votare din oraș

Sătmărenii ce votează, astăzi, la Colegiul Tehnic De Transport și Telecomunicaţii „Ion I.C.Brătianu“ din municipiu sunt întâmpinați de o Dacia...

Închide