Ultima actualizare: azi, 20:54

Locale

FOTO. Peste 600 de arbori, plantaţi în Satu Mare. Copacii bolnavi, înlocuiți cu puieți

Primăria Municipiului Satu Mare a demarat în primăvara acestui an o amplă acțiune de plantare a arborilor în mai multe zone din oraș, care a fost reluată în această toamnă. Pe mai multe străzi din oraș au fost deja plantați în acest sezon de toamnă peste 400 de arbori, atât pe malul drept al Someșului, cât și în cartierele Micro 17, Micro 16, Carpaţi I şi Carpaţi II. 

Municipalitatea consideră ca important regenerea zonelor verzi. Astfel că, în fiecare zonă unde unde au fost identificați arbori bătrâni sau bolnavi și unde a fost nevoie ca să se intervină pentru tăierea loc, în această toamnă locul lor a fost luat de puieți. Pentru fiecare copac tăiat s-a plantat altul, iar acțiunea de completare a arborilor va continua.

Acţiunile de plantare a arborilor pe străzile oraşului, în cadrul campaniei de toamnă, au vizat mai multe zone din oraș, dintre care amintim străzile: Ioan Slavici, George Coșbuc, Crinului, Drăganilor, Turturelelor, Ștefan cel Mare, dar și zona Piaței Mici, parcare Pod Decebal, parcul U.F.O, precum și în cvartalele de parcări situate între str. Jubileului- Bld. Independenței -str. Ion Vidu – str. Bobocului etc. În total, în această toamnă vor fi plantați peste 600 de arbori.

Anul trecut Primăria Municipiului Satu Mare a plantat peste 500 de arbori dintre care amintim străzile: Henri Coandă, Cuza Vodă, Horea, Bariţiu, Wolfenbuttel, Almaşului, Retezatului, Rodnei. Campania de plantare va continua și în primăvara anului viitor și pe alte străzi din oraș.

 

13 comentarii

  1. Vlad Tepes Răspunde

    Ei nu toaleteaza copacii ci fac rost de lemne de foc.
    Normal ca taie crengi groase care cum se nimereste si nu-i intereseaza ce forma ia copacul dupa batjocorire.
    Dar eu ma mir va cei de la primarie semneaza si platesc ca si cum lucrarea ar fi fost o toaletare…!!!

  2. trecătorprin satu mare Răspunde

    Oțetarii sunt foarte ușor de înmulțit și nu sunt pretențioși.

  3. Gyuri Răspunde

    In CII au plantat carpeni. Atât i-a dus capul.

  4. Szat Mareanu Răspunde

    Tu ti-ai pus nikname de ungur dar esti un roman prostanac. Da’ ce trebuia sa plateze? Palmieri sau baobabi? Daca face, de ce face, daca nu face, de ce nu face… hai ca sunteti penibili. Oricum daca continua asa Kereskenyi mai prinde cel putin un mandat, vorba unui coleg, absolut roman, la fel ca mine de altfel, vorba lui, a colegului : daca continua asa, intr-un an orasul va fi de nerecunoscut. Hai sa nu fim rai, mie chiar nu mi-a fost simpatic Kereskenyi, chiar am avut postari critice la adresa sa, dar trebuie sa recunoastem ca orasul nostru a evoluat in 2 ani cat nu a evoluat in 20, cu primari UDMR sau PSD!
    PS
    Mai spunea unu ca primaria nu are niciun merit pentru Mall sau sensul giratoriu de la Lidl. Ba are, pentrul simplul fapt ca a dat rapid autorizatiile necesare si nu a tinut aprobarile, asa cum au facut ceilalti primari. la sertar. Bravo Kereskenyi, esti un primar bun, chiar daca mai tragi cateodata cate un cogniac, nu-i nimic, oameni suntem. ?

    • y Răspunde

      Da, după logica ta trebuie să mulțumim și faptul că dimineața răsare Soarele lui K? Nu crezi că epoca faraonilor a trecut de ceva vreme? Eu voi începe să fiu mulțumit când primăria, indiferent de cine conduce, va visa, proiecta, licita, executa și preda spre folosul publicului UNA BUCATĂ INVESTIȚIE PROPRIE. Făcută cum trebuie nu în dorul lelii “las’ că-i bine și așa”. Una bucată. Deocamdată ne “lăudăm” cu penele colorate ale altora. Cam așa se spune pe la noi.
      PS. Pomii nu sunt plantați cum trebuie, nu au sistem de irigare, ghivecii de beton nu au sistem de scurgere a surplusului de apă. Ca să nu spun că multe nu sunt plantate nici măcar aproximativ în centrul locașului. E greu cu geometria, Nu mă crezi du-te și vezi. Pe lângă Colegiul Reformat sau pe Cuza de ex. Stă apa, băltește. No, e bine că s-a pus nu? La anul vom pune alții, are primăria bani! De aia se tot plănge că nu-s bani! În multe locuri în oraș au fost defrișați copaci sănătoși și au fost plantate veritabile bețe care fără irigare și cu seceta din vară, fără udare normal că nu s-au prins! Du-te și vezi câte au rămas după un an pe Careiului la “mallul lui” Kereskényi. Nu sunt mai mult de 60-70 %. Ai auzit, au văzut că se completează unde nu s-a prins? Eu unul nu. Așa ar trebui. Acum trebuia în toamnă cât mai repede nu la pulivară.

      • Rodica Răspunde

        Bravo , mi-a placut asta cu penele colorate ale altora ! Ca-n rest , sunt destui …..papagali (sau fazani) ? care sa creada ca toate meritele din acest oraș sunt ale lui ….Kojak .

    • Rodica Răspunde

      Sa-ti raspund cum sta treaba cu autorizatiile date ….rapid – păi tot atat de rapid s-au încasat si comisioanele (alea neoficiale) de catre unii ( întamplator , de la conducerea orasului si pana au imunitate sunt complet …. imaculati) . Sau , ce spui de faptul ca se dau autorizatii pentru o constructie , iar dupa aprobari , te trezesti ca se-ncepe o cu totul alta constructie ? Nu crezi ca exista asa ceva ? Du-te pe bulevardul Closca si-ai sa vezi .
      Si , mai am o ….micuta remarca la adresa udmr-ului , partidul actualului primar( atat de iubit de unii ) – la cate defrisari au facut în toata tara cei de la udmr sub aripa ocrotitoare a celor care erau la guvernare ( sustinuti de ei) , ar trebui de-acum si-nca un centenar sa tot planteze ceea ce au distrus ( împreuna cu cei pe care i-au sustinut , indiferent de numele partidului )! Se vede treaba ca n-ai auzit nici de drujbă , nici de cel care avea porecla asta !
      Trezeste-te din euforia asta cu udmr-ul !

  5. Ionica Răspunde

    Sper ca nu o plantat artari sau tei iarasi. Sper ca au luat exemplul din vest unde se planteaza de obicei platani pt. ca au un aspect frumos

    • Szat Mareanu Răspunde

      Da’ corcoduşii ce au? Tu vrei şi să fie frumoşi? N-avem!

      • a* Răspunde

        Vrei să fie materie primă suficientă și pe viitor pentru tărie la Primărie??? La asta te-ai gândit?

        • bețivanu sătmărean Răspunde

          Hei! E nemiou kă nu prea dă zamă foshosilva asta de korkodușe. Nustie Florisal ce prune trebe plantati sa aiba tot omul ce culege pe stradă? Amu om mere să cumpărăm din piață? Nu e bine gândit!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.