Ultima actualizare: ieri, 22:15

Locale

Gabriel Leș: Rețeta dezastrului PSD – Promovarea în funcții cheie a unor personaje controversate

Sentarorul PSD Gabriel Leș, fost ministru al Apărării, a arătat pe pagina sa de Facebook care a fost „rețeta succesului”, după ce PSD a suferit a patra înfrângere consecutivă. El este de părere că promovarea în funcții cheie a unor personaje controversate a reprezentat „rețeta dezastrului”.

Redăm mesajul integral al senatorului PSD Gabriel Leș:

„În ciuda gustului amar ce însoțește înfrângerea candidatului PSD în cursa prezidențială, ar tebui să mulțumim electoratului pentru acest din urmă semnal de alarmă. A patra înfrângere consecutivă ar trebui să trezească la realitate chiar și pe cel mai ignorant membru de partid.

Nu putem merge mai departe fără o reformă profundă, care nu este altceva decât revenirea la matca valorilor și principiilor care ne-au consacrat.

De ce am ajuns aici? Nu trebuie să cautăm explicații sofisticate. Deși PSD a performat la guvernare, promovarea în funcții cheie, de vizibilitate, a unor personaje neadecvate profesional, controversate, cu care românii nu au rezonat în niciun moment a reprezentat rețeta dezastrului. Competența profesională, expertiza, integritatea trebuie să redevină marcă înregistrată a Partidului Social Democrat”

23 comentarii

  1. niste gunoaie Răspunde

    ce a “performat” psd “la guvernare” gunoiule? furtul! ne-ati furat autostrazile, caile ferate, modernizarea tarii, sunt orase in romania voastra unde oamenii traiesc ca in evul mediu in anul 2019!!! bine ca voi aveti palati si blocuri cu toate utilitatile in mijlocul padurii, sa va fie rusine la toti pesedistii nenoriciti cu ciuma voastra rosie!

    • x-ulescu Răspunde

      @gunoiule , am observat ca de cand ieste pnl la guvernare ,la un drum de Cluj ,trebuie sa scot cam 5 litri de benzina din rezervor , altfel curge afara ,acum ca ieste si werner in continuare presedinte ,ma gandesc ca nu am unde depozita atata benzina , ma gandesc sa deschid statie de benzina daca pnl-ul lui sica mandolina sta mult la guvernare

      • Dan Csila Răspunde

        Esti prost si… gata, atata poti. Nu te duce mintea la mai mult. Pai mai xulescule, asta-i coment de psd-ist cu pretentii? Pai asa o postare poate sa o scrie si nepotul meu din ciclul primar…Na vezi? De aia a pierdut partidul tau patru alegeri la rand. Ca promoveaza numai nulitati. Noi ‘astia’ lalti nu ne suparam, continuati tot asa.

        • Dna tic tac Răspunde

          Sa vina DNA sa verifice averile lui Govor: Casa de la Supur, casa de pe str. Hasdeu, mega-cladirea de pe strada Petofi Sandor, casa si hotelul de pe str Retezatului, verificarea redobandirii terenului si cladirilor LA MIRCEA, etc. Angajarea rudelor in institutiile statului, contractele cu statul ale firmelor apropiatilor lui Govor. Si nu in ultimul rand de ce tac unele fete ,,fara buletin,, molestate in trecut de moderatorul tv divortat. Succes! DNA – DIICOT!

        • Ela Răspunde

          PSD ESTE SI VA FI CEL MAI PUTERNIC PARTID.
          PT RESTU O MUITZA MICA ???

      • Aha Răspunde

        Govore , tu esti ? Nu te-am recunoscut !

  2. Cata Răspunde

    BRAVO!!!!! te-ai gasit sa vorbesti tu???? cum dracu ai ajuns ministru….cu zero experienta….oameni buni asta a inebunit!!!!!!!..el avea experienta ca si consultant pe fonduri europene la Racsa…..intr-o societate normala asta n-ar fi ajuns nimic…..toata familia lui lucreaza la STAT…sotia la Cosnsiliul Judetean….vorbesc oamenii de acolo ca habar nu are saraca pe ce planeta se afla…nu stie sa faca nimic…

  3. Prunila Răspunde

    Atâta timp cât aveți “scheleti” in dulap este greu. Cu Govor in flancul 2 si Victoras care scrie la comanda nu veți evolua. Scriu aceste randuri pentru-ca stiu, cunosc, am auzit destule. Politică nu așa se face Gabitza! Păcat ca o sa pierdeți tot si pe plan local. Vor avea altii grija…

  4. Juji Răspunde

    Uite si Bursucul ???
    Vai, asa ceva! Esti fix ca si vio. Pocait doar cu titlu. Acum dai in partidul care te-a fc ministru? Govor Mircea o sa fie presedinte. Are bani, are ziar, are toate pârghiile. Ca si alexa la cj. El poate ajunge, precum a mai ajuns presedinte, stie el cum.

  5. Ardelean Răspunde

    @Juji . Care presa? Este in faliment deja. Se plangea in vara constantinovici ca nu mai merge si vrea sa faca ceva. A sărit gh sava in ajutor si a bagat multi bani in stirea zilei si capuse. Tot acolo mircea si gh isi regleaza conturile. Traiasca psd

  6. Dan Csila Răspunde

    Bravo mah! Ai dreptate, vorba aia: ‘nici usturoi n-am mancat, nici gura nu-mi pute’. Acuma du-te si uita-te in oglinda. Ce vezi? Ha? Ascult. Se potriveste cu parerea ta?

  7. c-block Răspunde

    Faptul ca asemenea specimene ca Les sau Branoaica s-au cocotat sus si a perseverat bine mersi in functii dar de facut nu au facut nimic pentru tara decat pentru ei spune totul despre performanta pesedeului. Degeaba vine acum cu povesti nemuritoare. Parca a fost duminica cu toata familia ca sa voteze inima, nu?

  8. mae Răspunde

    ba da ne lasi cu povestii de adormit copii,hai dute la tipografie si tipareste ceva pentru PNL

  9. mae Răspunde

    ai picat tare de tot hi hi hi

  10. Szandokan Răspunde

    Cum se face ca un pocăit ce nu face armata sa ajungă ministrul apărării?
    Numai un absolut motherfucker poate ajunge la o așa realizare utopica.
    Asta nu-i leș, e putregai dea binelea. Tuvă muma-n gât de cadavre însetate de funcții.

  11. Simo Răspunde

    Sînteți niste nesimțiți cu toți. Nu va este rusine sa comentați asa ceva? Progenituri din mame curve ce sinteti. Poponari penelisti , udemeristi

  12. Dragnea Răspunde

    V-am mai spus!
    Obisnuiti-vă fără psd.
    E gata.

  13. eu Răspunde

    Dragi prieteni. Constat cu regret ca suntem de multe ori mai rau decat animalele. Sa va ajute Dumnezeu!

  14. 1 EU = 4,7792 lei Răspunde

    sa multumiti maretului conducator (recent reales ) si gastii lui de pupicuristi idioti asa zis guvern
    urmeaza facturile imediat , si pentru privati si pentru bugetari

  15. Dan Dediu Răspunde

    – “promovarea în funcții cheie, de vizibilitate, a unor personaje neadecvate profesional” – ala e chiar Les, fara armata, fara pregatire, fara viziune, fara cunostinte (in domeniu, nu altceva…), dar ministru al apararii. Pe bune, Gabriel?
    – “a patra înfrângere consecutivă ar trebui să trezească la realitate chiar și pe cel mai ignorant membru de partid” -pai toti sunt ignoranti, cine sa fie “cel mai ignorant”? Votez Govor.
    – “revenirea la matca valorilor și principiilor care ne-au consacrat” – v-au consacrat minciuna, furtul si aroganta. Vreti sa reveniti la matca lor? O sa aveti si a cincea infrangere consecutiva.
    – “Competența profesională, expertiza, integritatea trebuie să redevină marcă înregistrată a Partidului Social Democrat” – n-a fost niciodata, cum sa redevina? Competenta profesionala a fost marca lui Gabi Les in calitate de ministru al apararii, cumva?
    – “De ce am ajuns aici? Nu trebuie să cautăm explicații sofisticate.” – Nu trebuie, bine zici. Trebuie doar sa lasati pe altii in locul vostru. Cu voi nu mai merge. Si nici cu altii ca voi.

  16. Cipri Răspunde

    Gabita nu te vad cu multe sanse, Govor revine presedinte la partid. Asa o sa va reformati, aducand din nou la conducere baronii si penalii? ?????

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.