Ultima actualizare: azi, 20:44

Locale

FOTO. Migranții au luat cu asalt județul Satu Mare

Migranții au luat cu asalt județul Satu Mare. Poliţiştii de frontieră din cadrul STPF Satu Mare au depistat șapte cetăţeni străini din Maroc și Algeria care au încercat să treacă ilegal frontiera din România în Ungaria, pe jos, cu scopul de a ajunge într-un stat din vestul Europei.

Concret, în cursul serii de ieri, sâmbătă, 28 decembrie, la ora 18.40, poliţiştii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Satu Mare, în cooperare cu lucrători ai Sectorului Poliției de Frontieră Carei, au desfășurat două acțiuni pe linia combaterii migraţiei ilegale, pe raza județului Satu Mare.

Astfel, polițiștii de frontieră au depistat, la ieșirea din localitatea Carei, trei persoane care se deplasau pe jos, spre frontiera cu Ungaria. Întrucât nu îşi justificau prezenţa în zona de frontieră, acestea au fost conduse la sediul Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Satu Mare, pentru cercetări.

Din primele verificări, poliţiştii de frontieră au stabilit faptul că trei dintre persoanele în cauză sunt cetăţeni din Algeria, cu vârste cuprinse între 16 și 31 de ani, fiind toți solicitanți de azil în ţara noastră.

După aproximativ 10 minute, polițiștii de frontieră din cadrul aceluiași serviciu în cooperare cu lucrători ai Sectorului Poliției de Frontieră Carei au mai depistat, pe direcția localității Pișcolț, județul Satu Mare, alţi patru cetățeni străini, care se îndreptau spre frontiera cu Ungaria.

Întrucât persoanele în cauză nu își justificau prezența în zonă și nu vorbeau limba română, acestea au fost conduse la sediul Poliției de Frontieră, în vederea continuării cercetărilor. Din verificările preliminare, lucrătorii noștri au stabilit că sunt patru bărbați din Maroc cu vârste cuprinse între 24 și 48 de ani, aceștia fiind tot solicitanți de azil în România.

În ambele cazuri, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat, la finalizare urmând a se dispune măsurile legale care se impun. Totodată, cei șapte cetățeni străini au fost îndrumați spre Centrul Regional de Cazare și Proceduri pentru Solicitanții de Azil Maramureș.

Sursa: Poliția de Frontieră

 

Un comentariu

  1. bla Răspunde

    Toata garderoba e pe ei. Culmea e ca vor in vest in speranta ca statul o sa-i tina doar asa. Un reporter maghiar a intrebat cativa imigranti ce vor sa faca in tarile in care ajung, ce planuri au. Nu au putut sa raspunda decat ca Merkel o sa le dea bani. Nici nu se gandesc sa lucreze .Altu in alt reportaj , ca vrea sa lucreze la birou. Nu zice nimeni sa nu se angajeze la birou. Da nu stie nici o limba saracu. De unde vin ei, umbla tot feluri de zvonuri , cum ca in tzara x sau y le da 2000 euro pe luna , casa ,masa , asa moca. Nici nu stiu in realitate de ce vin aia de acolo: de foame, de razboi, de schimbare climatica, influentati de ceva antieuropeni sa ne invadeze in timp etc . In nici un caz in mass media nu se spune ceva. Lipseste un surub

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.