Ultima actualizare: ieri, 19:32

Locale

FOTO. Produsele locale sătmărene, la cel mai important Târg Internațional din Polonia

Primăria Municipiului Satu Mare, în colaborare cu Asociația pentru Dezvoltarea Rurală Sătmăreană, au participat pentru prima oară la cel mai mare și mai important târg de produse din Polonia, „EKOGALA”, organizat în perioada 6-7 decembrie, în orașul înfrățit Rzeszów.

Astfel, delegația sătmăreană condusă de viceprimarul municipiului Satu Mare, Gheorghe Stan, a avut discuții cu specialiștii din administrația publică locală din Rzeszów, în vederea schimburilor de experiențe din domeniul transportului local și al serviciilor publice. Primăria Municipiului Satu Mare dorește să implementeze programe comune cu orașul Rzeszów pentru perfecționarea angajaților din cadrul direcțiilor subordonate și realizarea unor schimburi de experiență profesională.

Standul de prezentare a produselor sătmărene a fost apreciat atât de ceilalți participanți la „EKOGALA”, cât și de cumpărători și reprezentanți ai rețelelor de retail din Polonia și nu numai.

Prin acest demers, Primăria Municipiului Satu Mare și Asociația pentru Dezvoltarea Rurală Sătmăreană fac un pas important în promovarea producătorilor locali, a calității produselor sătmărene prin crearea unui circuit direct între producători şi consumatori.

La evenimentul organizat în orașul înfrățit Rzeszów au participat peste 100 de reprezentanți din diferite orașe și țări cu care Rzeszów are relații de colaborare și înfrățire, fiind un cadru în care producătorii polinezi, cât și cei străini își prezintă produsele de înaltă calitate și contribuie în mod real la reconectarea consumatorilor cu producătorii.

Biroul de presă al Primăriei Municipiului Satu Mare

Un comentariu

  1. Lili Răspunde

    Din motive de coloana vertebrala primarele nostru a scapat acest eveniment???

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.