Ultima actualizare: azi, 10:40
Locale

Mani Gyenes pornește într-o nouă aventură: cel de-al zecelea Dakar al carierei

Sportivul sătmărean este deja un veteran al celui mai important raliu de anduranță din lume, iar la începutul lui 2020 va porni în cel de-al zecelea Dakar al carierei. Mani este înscris în clasele Marathon și Malle Moto, în care participanții pornesc în concurs fără asistență tehnică.

Emanuel “Mani” Gyenes, riderul echipei Autonet Motorcycle Team, a pornit deja spre portul francez Marsilia unde, între 3 și 4 decembrie are loc îmbarcarea motocicletelor, mașinilor și vehiculelor de asistență care vor participa la Dakar 2020. Acestea vor fi preluate de către competitori abia înainte de start, în 1 și 2 ianuarie, următoarele două zile fiind rezervate verificărilor tehnice. Mani va decola spre Jeddah în prima zi a anului, startul raliului fiind programat în 5 ianuarie, în același oraș.

În 2020, Raliul Dakar se desfășoară în Arabia Saudită, de-a lungul a peste 7.500 de kilometri. 5.000 de kilometri sunt rezervați etapelor speciale, cinci dintre ele întinzându-se pe mai mult de 450 de kilometri. Într-o țară în care deșertul este rege, peste 75% din raliu se va desfășura pe nisip. După parcurgerea celor 12 etape, competitorii sunt așteptați la finish la 40 de kilometri de capitala Riyadh, în Qiddiya, un oraș întemeiat abia în 2018.

Mani Gyenes pornește în cel de-al zecelea său Dakar având ca obiectiv victoria în clasa Malle Moto și o clasare în top 30 în clasamentul general. În ciuda faptului că va participa în competiție fără asistență tehnică, sportivul Autonet Motorcycle Team este încrezător în atingerea acestor obiective:

,,Spre deosebire de anul trecut, anul acesta ma bucur să spun că sunt pregătit 100% din punct de vedere fizic și mă simt în formă după antrenamentele din ultimul timp. Înaintea Dakarului precedent am avut ghinionul să îmi rup mâna cu două luni înainte, însă acum accidentările m-au ocolit. Motocicleta este cea cu care am participat și în Dakar 2019, însă a fost desfăcută complet, curățată, piesele au fost înlocuite și au fost făcute reparțiile necesare. Ținând cont de toate acestea, și eu și motocicleta suntem la nivel optim, pregătiți să ne îndeplinim obiectivele. Le mulțumesc mult sponsorilor mei din acest an: Autonet, Varta, Mobil1 și Schlemmer. Fără ei, participarea mea la Dakar 2020 ar fi fost imposibilă”, a declarat Emanuel Gyenes

Mani Gyenes va porni în cea de-a zecea aventură în Raliul Dakar purtând numărul de concurs 44.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mai multe despre Locale
FOTO. Fetiţele pădurarului ucis la datorie primesc pensie de urmaș: 340 de lei!

Fetiţele pădurarului ucis primesc o pensie de 340 de lei/lună. Potrivit jurnaliştilor de la directmm.ro, pădurarul ucis la datorie, în județul...

Închide