Ultima actualizare: azi, 22:30
Locale

Plângere împotriva unui medic de la UPU Satu Mare: îl chem pe nenea să te strângă de gât

Plângere împotriva unui medic de la UPU Satu Mare. O sătmăreancă a anunţat, pe Facebook, că va depune o sesizare împotriva unui medic de la UPU Satu Mare care i-ar fi ameninţat copilul de doar doi ani.

Ea a explicat că a mers la Urgenţe, copilul plângea, iar medicul ar fi zis că “îl cheamă pe menea să te strângă de gât”.

Mărturia sătmărencei

“Dacă mai plângi, îl chem pe nenea să te strângă de gât.,…dacă mai plângi îți mai dau o injecție.” Spitalul județean Satu Mare, 29. 12.2019- 30.12.2019 în jur de miezul nopții. Așa mi-a fost amenințat copilul de către doamna doctor de gardă și asistenta dânsei. Copil de 2 ani cu febră, frisoane, vomă, diaree etc. Oricum, bolnav, cu o mamă disperată lângă el care încerca să-l liniștească.
Doamna doctor, Barabaș Aranka, nu e prima data, dar este ultima. Prima plângere la Ministerul Sănătății a fost depusă, mâine merg la spital, la presă, la avocat, la oricine mă poate ajuta să demonstrez că locul dvs nu este în spital și nu este lângă copii.

Ne-ați mai umilit și în trecut și am lăsat capul jos deși eram șocată, furioasa și sigură că nu aveți dreptul să faceți așa ceva.

De data asta, ați atins alte culmi. Și în disperarea mea, de părinte, întors în România după aproape 8 ani în străinătate, sigură că ceva s-a schimbat și tara asta merge spre bine, voi demonstra că greșiți și că locul dvs nu este în spital, că avem alți doctori competenți și că, atunci când trebuie sa fugim la urgență, nu o să ne temem că dăm de dvs.
Așa să-mi ajute Dumnezeu.

29 comentarii

  1. o Răspunde

    aroganta ucide Un om arogant este slab pregătit are și pe cineva în spate care sper sa aibă nevoie de omul sau prost .Evoluția omului este prin selecție , susti prostia poate ne părăsești.

  2. cârcotaş Răspunde

    Ăstea îs prostii deja! Dacă era o culpă medicală, aşteptare de ore, ignorare, injurii mai ziceam. Nu apăr UPU pt. că şi eu i-am surprins cu mitocănii dar în cazul ăsta a fost vorba de o adresare ,, nepotrivită”, nimic mai mult. Câţi dintre noi n-am fost ameninţaţi cu injecţia şi cu altele?

    • cucu Răspunde

      Din cauza acestei ” adresări nepotrivite” un copil va avea sechele pe viață!

      • Nucu Răspunde

        Pe bune, sechele pe toata viata ???, un copil de 2 ani… un copil isi aduce aminte prea puțin aminte de ce se petrece înainte de 3 ani

  3. Costi Răspunde

    În atenția mamei “amenințătoare” duduie, copilul dacă are febre, frisoane diaree etc, se duce la CENTRUL DE PERMANETA, nu mai țineți locurile ocupate cu cazuri minore.

    • VBD Răspunde

      V-as vedea pe voi ăștia care comentați aiurea sa fi fost in situatia mamei, sa iti vezi copilul bolnav, suferind iar personalul medical sa nici nu te bage in seama. Anumite cadre medicale nu au ce cauta in vreo institutie medicala deoarece nu au nici o treaba cu medicina, chinuie copii cu pusul unei branule si tot ele sunt ofticate pt ca nu stau copii! Nu bag toti doctorii si toate asistentele in aceeasi oala pt ca nu e cazul, sunt si profesionisti, dar avem si cateva “specimene” in cadrul UPU SM de te doare capul…Mama in cauza nu a ajuns acolo pt ca nu avea ce face acasa stati voi linistiti !!! Iar multe din centrele de permanență sunt bune doar pt facut injectii si atat!

    • Ion Răspunde

      @Costi prostu satului ,de unde sti ca a fost un caz minor ,si alte boli grave se manisfesta la fel la inceput ,sau esti angajat la UPU si tu?Bravo doamna va sutin in demersuri si eu am avut neplaceri cu acea doamna doctor ,dar a trebuit sa inghit spre bine copilului meu .

    • Romina Gati Răspunde

      Am fost de doua ori la doua centre de permanenta, am primit tratament care nu a funcționat, altfel nu făcea febra la miezul nopții… Ultimul loc sunt urgentele, a treia oara merg, aceeași doamna, aceeași atitudine. Mă îngrozește faptul că de acum încolo tot la ea vom ajunge…

      • ionut Răspunde

        Ti-ai inchis contul de facebook pentru ca ti-ai dat seama ca nu ai nicio dovada palpabila, ci doar frustrarea ca ai lucrat in strainatate si crezi ca ti se cuvine totul la intoarcerea in tara. Sa povestesti cum a fost cu medicii din Anglia, cu siguranta ai fi avut nevoie de medici si acolo dar probabil nu ai avut asigurare si pe ei nu-i poti jigni ca pe cei din Romania, trebuia sa ramai acolo daca era asa de bine si tu erai asa de grozava acolo. Doar ai vrut sa-ti faci publicitate la marea ta firma cu carti, marea contabila care doar inregistra facturi la o mare firma privata, o executanta,doar nu faceai bugetul pentru anul viitor. Sa te dea in judecata spitalul si doctorita si sa demonstrezi ,,adevarul” tau cu dovezile ,,incontestabile” pe care le ai. Sper sa platesti daune morale substantiale ca sa-ti dispara ingamfarea! Exista multe alte pagini de stiri unde i-ai spus numele doctoritei fara ca sa-i dai dreptul la replica, a ajuns informatia unde trebuie

      • ionut Răspunde

        Apropo, ai dat chitanta fiscala pentru cartile care le vindeai sau le faceai publicitate pe facebook???

        • ... Răspunde

          Dar tu pentru atentii??? Taci mai odata! Asa esti tu cadru medical cum sunt eu Maica Teresa. Ai niste reactii de maximum brancardier. Faci de ras toata bransa. Iar daca lucrezi la UPU si asa vorbesti cand esti de garda…. Apoi sa stii ca atunci @Romina are perfecta dreptate. Esti un bolovan.
          Ai grija la atentiile pe care le primesti. Cu noii sefi la Bucharest s-ar putea sa pici de fraier. Intelegi, nu? Depinde daca ai sau nu “binevoitori”.

  4. Adinutza Răspunde

    UPU SM=O barat=moarte sigură.

  5. Marin Răspunde

    Am două boli, pe popi și pe doctori! Nu știu de ce nu există un ofițer de stare civilă care să vorbească emoționant la despărțire!.. Uie tuturor medicilor și popilor din SM! Le urez multă, multă,. uie cu ocazia Noului An!

    • ionut Răspunde

      Marin, taran prost, eu doresc intregii tale familii fix Multă Multă .uie!

      • Marin Răspunde

        Nu înțeleg de ce m-ai descris țăran prost ?!? Lasă băutura și recitește ‘ Sex în sala de sport’ poate vei fi mai relaxat. Dacă nu, ‘ dă – i în cap’.

        • ionut Răspunde

          TARAN PROST=MARIN Sex in sala de sport idiotule, nu se referea la medici ci la un profesor de sport!

        • ionut Răspunde

          Am uitat, cred ca tu te gandesti la bautura, cand o tragi pe mata, nu eu am facut referire la bautura, tie iti lipseste!

  6. Altu Răspunde

    Ar trebui premiați doctorii cu încă o mărire de salariu că merită. Au primit aceste măriri numai pe merit,se vede că nu mai i-au șpagă,nu omoară pacienți,(acum că mai prăjesc pe câte unul, ghinion),au o atitudine ireproșabilă,etc. Acum vorbind serios le urez și eu tuturor bugetarilor care nu își fac treaba : Nespus de Multă .UIE!

    • ionut Răspunde

      Sa mergi la preot direct m.istule, esti invidios ca altii au putut sa termine facultatea de medicina si tu ai ramas sa lucrezi pe salariul minim pe economie! Daca au gresit atunci or sa plateasca, dar nici tu gunoiule nu esti perfect ,dar cu siguranta mori de foame

      • abc Răspunde

        Mai @Ionut dar la facultatea de medicina nu au invatat si cum sa relationeze cu un bolnav.
        Asta i se reproseaza nu calitatile profesionale.
        La comportament nu trece clasa !

        • ionut Răspunde

          @abc, crede-ma ca daca ai fi in locul medicilor cand in fiecare secunda toti indivizii si individele care nu au terminat mai mult decat liceul sau scoala profesionala, iti pun la indoiala calificarea pentru ca ei au citit pe fuckbook tot felul de stiri si diagnostice ,,medicale”, atunci te-ai fi comportat cel putin la fel. NU cred ca acea doctorita cu experienta a spus asa ceva, au trecut poate mii de copii prin mainile dansei, e prima data cand se aude asa ceva despre dansa. Te intreb, de ce si-a inchis conturile ,,duamna” instigatoare daca asa de apreciata si increzatoare era??? In sfarsit si-a dat seama ce a facut, nici Dumnezeu pe care il pomenea la sfarsit nu o va ajuta, doar a vrut sa dea greutate frustrarii ei zilnice folosind numele lui Dumnezeu. Astazi este 31 decembrie, peste fix o luna sa mai discutam despre cat de adevarata a fost aceasta frustrare, sa ne tina duduia la curent…

          • y

            Atât îți spun: Jurământul lui Hippocrate. Atât. Dacă e prea mare “pălăria” pentru dumneaei atunci să n-o poarte. Când ești bolnav sau ai un copil bolnav care nu știe să explice exact ce simte numai de astfel de reacții nu ai nevoie. Empatie, cunoști acest cuvânt? Reacțiile tale grobiene te descalifică.

      • Altu Răspunde

        Tu ești mai prost decât prevede legea. Din moment ce noi privații plătim salariile bugetarilor avem pretenții de la ei. Dacă nu îmi convine un magazin îl schimb pt că eu dau banul, așa ar trebui luate măsuri și împotriva bugetarilor. Eu dacă nu îmi fac treaba patronul mă dă afară,bugetarii în schimb sunt premiați. Iar când e vorba de anchetă sunt cercetați de colegii lor care îi apără. Deja bugetarii mulțumită PSD au ajuns zei in cara asta cu toate că sunt cei mai incapabili. Tot ce controlează ei este praf: sănătate, justiție, pază, infrastructura, gospodărire, finanțe,TOT. Ce mai merge sunt investițiile private. Exemplu orașul nostru. Așa că bugetare “Ionuț” ciocul mic.

  7. Jo Răspunde

    Costi esti un ratat.se vede ca nu ai copii

  8. Pop Ioan Răspunde

    @ionut.Cine sa ancheteze daca un “macelar” greseste? Tot medic , ca un inginer nu este competent in asemanea situatii.Nu uita un lucru : CORB LA CORB NU-I SCOATE OCHII , roata se invirte.Astazi el . miine eu.

    • ionut Răspunde

      Pop Ioan, un comentariu foarte bun! Sa lasam justitia sa analizeze, a depus individa plangere si la politie, acolo nu sunt colegii doctoritei. NU cred ca o sa mai mearga individa la Colegiul Medicilor, nu s-a gandit in ce s-a bagat, doar a dorit putina atentie in viata de zi cu zi si publicitate la pagina de facebook cu carti(avea doua pagini si le-a sters pe amandoua). A fost doar o fumigena, o petarda de stire, sper sa o dea in judecata si doctorita si sa aflam adevarul, sincer nu cred ca o doctorita cu experienta ar spune asa ceva, sunt multi oameni care au laudat-o pe doctorita, cred cu sinceritate ca este doar o razbunare de la o individa care poate are frustrari personale. Nu mai stie individa ce sa faca acum, este disperata ca nu s-a gandit ca defaimarea are si repercusiuni. Citeste mai sus ce i-am scris si nu a mai fost curajoasa sa raspunda ,,Ti-ai inchis contul de facebook pentru ca ti-ai dat seama ca nu ai nicio dovada palpabila, ci doar frustrarea ca ai lucrat in strainatate si crezi ca ti se cuvine totul la intoarcerea in tara. Sa povestesti cum a fost cu medicii din Anglia, cu siguranta ai fi avut nevoie de medici si acolo dar probabil nu ai avut asigurare si pe ei nu-i poti jigni ca pe cei din Romania, trebuia sa ramai acolo daca era asa de bine si tu erai asa de grozava acolo. Doar ai vrut sa-ti faci publicitate la marea ta firma cu carti, marea contabila care doar inregistra facturi la o mare firma privata, o executanta,doar nu faceai bugetul pentru anul viitor. Sa te dea in judecata spitalul si doctorita si sa demonstrezi ,,adevarul” tau cu dovezile ,,incontestabile” pe care le ai. Sper sa platesti daune morale substantiale ca sa-ti dispara ingamfarea! Exista multe alte pagini de stiri unde i-ai spus numele doctoritei fara ca sa-i dai dreptul la replica, a ajuns informatia unde trebuie”

  9. y Răspunde

    Am constatat azi cu stupoare cum refulează supărarea din unii. Probabil de vină este faptul că au liber și se plictisesc. Sau poate și-au dat seama că la anul poate nu mai au loc de muncă?? Cine știe? Ăl mai mare peste bugetari. Eu zic să mergeți pe afară, e vreme frumoasă plimbați-vă cățelul salutați-o pe doamna de la aprozar poate și la crâșmă dacă sunteți amatori și calmați-vă oameni buni. Nu vă bateți capul pentru că ăștia din branșa medicilor se cred nemuritori. Până la proba contrarie. Apoi să nu credeți că ei vor avea parte de un tratament medical cum scrie la carte! Puțini medici avem în orașul ăsta. Oameni cu diplomă medicală și drept de a prescrie rețete în schimb mulți. Vă rog nu mă obligați să încep să dau nume, prenume, subiect.??

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.