Ultima actualizare: azi, 16:47

Locale

Tânără lovită de o mașină pe DN 19, între Satu Mare și Oradea. Șoferul a fugit de la locul accidentului

O biciclistă a fost rănită după ce a fost lovită de un autoturism pe Drumul Național 19, între Satu Mare și Oradea. Șoferul vinovat a fugit de la locul accidentului, însă a fost identificat de polițiști.

În după-masa zilei de miercuri, 4 decembrie, în jurul orei 17.30, polițiștii din cadrul Poliției orașului Săcueni au fost sesizați de o tânără de 21 de ani, din Săcueni, că la 3 decembrie, în jurul orei 09.50, în timp ce se deplasa pe bicicletă, pe D.N.19, pe direcția Satu Mare – Oradea, a fost acroșată de un autoturism, care a pătruns pe drumul național de pe un drum secundar, fără a acorda prioritate de trecere bicicletei. În urma evenimentului rutier, biciclista a suferit leziuni ușoare.

După producerea evenimentului rutier, conducătorul autoturismului a părăsit locul producerii evenimentului fără încuviințarea organelor de poliție sau a procurorului. Acesta a fost identificat cu operativitate de polițiștii Biroului Rutier Marghita, la scurt timp ce la sesizare, în jurul orei 19.00, ca fiind un bărbat de 48 de ani, din municipiul Oradea.

În cauză a fost întocmit dosar penal, iar polițiștii Biroului Rutier Marghita continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor producerii accidentului rutier.

Sursa: IPJ Bihor

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.