Ultima actualizare: azi, 21:48

Locale

VIDEO. Accidentul de pe Podul Decebal: cum a fost sancționat de Poliție șoferul vinovat

Șoferul vinovat de producerea accidentului de la coborârea de pe Podul Decebal a scăpat cu dosar penal pentru conducere sub influența băuturilor alcoolice. Polițiștii sătmăreni au dat publicității concluziile în cazul accidentului produs ieri dimineața.

Ce spune Poliția:

La data de 17.12.2019, în jurul  orei 8:30, Poliţia a fost sesizată că în municipiul Satu Mare, la ieșirea de pe Podul Decebal, s-a produs un accident de circulaţie. Un bărbat de 44 de ani, din localitatea Micula care se deplasa cu un autoturism pe direcția Bld. Cloșca – bld. Henri, pe fondul nepăstrării distanței corespunzătoare în mers, a intrat în coliziune cu un autoturism condus în fața sa, de un sătmărean de 31 de ani.

Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ în cazul conducătorului auto sătmărean, iar în cazul conducătorului auto din Micula aparatul etilotest a indicat 0,81 mg/l alcool pur în aerul expirat.   În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

Sursa: IPJ Satu Mare

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.