Ultima actualizare: ieri, 21:54
Locale

Banii pentru Biblioteca Judeţeană Satu Mare, pe masa DNA. Declaraţia ministrului Ion Ştefan

Ministrul Dezvoltării, Ion Ștefan (PNL),a declarat vineri, pentru STIRIPESURSE.RO, că a fost dimineață la ora 08.00, din proprie inițiativă, să dea declarație la sediul central DNA după ce i-au fost aduse acuzații într-o emisiune TV din partea unui fost secretar de stat PSD, tema fiind banii pentru Biblitoeca Judeţeană Satu Mare.

Ministrul spune că este gata să renunțe la imunitatea din Parlament și să permită urmărirea penală deși este deputat și este nevoie de un vot în Camera Deputaților pentru acest lucru. Ion Ștefan spune că toate acuzațiile care i se aduc sunt false și că în viața lui „nu a dat, nu a luat” și nu are absolut nimic de ascuns.

  • „Am fost la DNA asa cum am spus aseara la Romania TV, unde dl Dan Cristescu ma acuza ca nu-stiu-ce, cu nu-stiu-cine si am spus ca nu trebuie sa se chinuie ca ma duc eu singur. Ma pun singur la dispozitia DNA sa fiu controlat, sa fiu verificat, sa fiu anchetat si asa mai departe. Nu am cunostinta de nicio intalnire cu niciun cetatean invocat de dl Cristescu, eu am promovat o Hotarare de Guvern perfect legala, este in Monitorul Oficial si pentru a da curs nebuniei unora eu am spus si ma tin de cuvant, ca daca DNA doreste sa ancheteze situatia, eu ma pun la dispozitia DNA, renunt la imunitate, renunt la orice, nu am nimic de ascuns in aceasta situatie si nici in altele. Nu am dat, nu am luat, nu particip la intelegeri pe sub masa. Am fost la DNA din proprie initiativa, in urma acuzatiilor aduse de dl Radu Cristescu. Pasii urmatori nu-i cunosc. Daca o sa mai fiu chemat la DNA, o sa mai merg Daca incepe o cercetare, cu mare placere, sunt pregatit, renunt la imunitate, sa dau voie organelor de ancheta sa cerceteze nebunia dlui Radu Cristescu”, a declarat ministrul Dezvoltării pentru STIRIPESURSE.RO.
  • „In viata mea nu am participat la nicio intelegere obscura, nu a venit nimeni vreodata sa imi propuna sa particip la vreo discutie. Daca altora li s-a intamplat, sa fie sanatosi. Dar nu permit ca cineva sa vorbeasca asa, aiurea, ca am facut, ca am dres. Eu sunt pregatit sa merg in fata organelor de ancheta sa cerceteze situatia. Nu ma ascund in spatele imunitatii, nu. Hotararea de Guvern nu este singura, vor mai urma si altele, am alocat bani si pentru cazinoul din Constanta, pentru multe lucrari, voi aloca in continuare, asta nu inseamna ca eu stiu cine lucreaza, nici nu ma intereseaza”, a mai declarat ministrul Dezvoltarii pentru STIRIPESURSE.RO.

Ion Ștefan, ministrul Dezvoltării, a intervenit joi seară în direct la România TV după ce postul de televiziune a relatat faptul că ministrul i-a cerut premierului Ludovic Orban să scoată din fondul de rezervă al Guvernului 2,5 milioane de euro, o parte din bani fiind necesari pentru o bibliotecă județeană din Satu Mare.

Ministrul Dezvoltării s-a certat în direct cu Radu Cristescu.

Ion Ștefan: Nu cunosc pe cineva din Satu Mare, nu știu cine e antreprenorul. Mă pun la dispoziția organelor de anchetă în seara asta, oricând, în orice clipă. Nu am împărțit cu nimeni. Nu știu. Rog organele de anchetă mâine să verifice modul în care au fost alocați acești bani. Nu s-a întâmplat așa ceva. Banii au ajuns acolo unde au fost alocați. În acea ședință de Guvern, au fost mai multe hotărâri cu privire la alocarea unor sume din fondul de rezervă. Într-adevăr, am spus, așa cum spuneți și dvs., dar hotărârea de Guvern este pentru această bibliotecă.

Radu Cristescu: Locul dumneavoastră este la pușcărie, domnule ministru!

Ion Ștefan: Domnule, ascultați-mă puțin. Nu e nicio confuzie. În acea ședință de Guvern au fost sute de UAT-uri care au primit bani din fondul de rezervă.

Radu Cristescu: De ce nu ați spus bibliotecă direct? De ce ați spus spital?

Ion Ștefan: Domnule, fiți mai calm. Eu mă autodenunț cu privire la escrocheria asta care spuneți dvs. că este. Ce prostii spuneți dumneavoastră la spital este cu totul și cu totul altceva. (…)

Ion Ștefan: Domnu` Cristescu, mergem amândoi mâine la DNA. În viața mea nu m-am întâlnit cu cine spuneți dumneavoastră. Ne autodenunțăm amândoi.

Radu Cristescu: S-ar putea să plec singur de acolo. (…) Este adevărat că domnul Ludovic Orban a fost angajatul fratelui dumneavoastră acum câțiva ani la firma lui?

Ion Ștefan: Domnu` Cristescu, pe mine mă întrebați? Dom`ne, dumneavoastră sunteți dili dili domnule. Sunteți obosit domnule. Vedeți-vă de ale dumneavoastră.

Radu Cristescu: Jaf din bani publici ați făcut.

 

7 comentarii

  1. Cristinel Răspunde

    Greșeală, locul tău este la pușcărie Cristesculeeeee.

  2. Ana Răspunde

    Bravo Radu Cristescu, mînareala asta este pe filiera Albu-Cosma-Moiș(patron Ankora) și Ministrul Dezvoltării.

    • Cristina Răspunde

      Da, așa zic și eu, Ana! Ce nevoie sa avem de biblioteca județeană? Când îi avem pe culții de Les și de Ioana Bran să ni le spună pe toate ….nu vă mai terminați, lătrătorilor!

  3. Matrozul Răspunde

    Cine este seful Comisiei de Selectie ? Adrian Cozma.

  4. y Răspunde

    Biblioteca din Satu Mare e foarte frumoasa și poți învăța multe lucruri bune acolo

  5. Ana Răspunde

    Cristina tu ești o cretina? Ce este aici este o mare infracțiune organizata de papusarii de mai sus, atîtia ani nu ai lătrat ca s-au plătit o grămadă de bani pntru chirie, de ce la Ankora? Ca vrei tu și oșenii Mois % Companii?

  6. M Răspunde

    Biblioteca la Ankora? Super idee. Felicit pe cine a avut-o.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.