Ultima actualizare: ieri, 20:44

Locale

Bebelușul Noel, grav bolnav, are nevoie de bani pentru tratament. Eveniment caritabil în județ

Trupele Alioka și Remakers vor concerta în data de 25 ianuarie, începând cu ora 14,00, la benzinăria E671 Agroindustriala Carei, în cadrul evenimentului caritabil „Hai să-l ajutăm pe Noel!”, informează Opinie de Carei.

Programul va cuprinde:

– Parada retromobilelor
– Scoaterea la licitație a unei biciclete „Diamant” din anul 1945, restaurată în totalitate
– Concert acoustic ALIOKA
– Concert REMAKERS
– Mâncare la ceaun, cu „aperitiv”…

Pe toata durata evenimentului, va fi instalată o urnă pentru donații. Banii strânși în cadrul evenimentului vor fi direcționați pentru plata tratamentului lui Noel.

Micuțul Noel, copilul în vârstă de câteva luni al unor orădeni, suferă de atrofie musculară spinală (SMA1). Vindecarea cea mai sigură ar fi o terapie genetică extrem de scumpă, care costă peste 2 milioane de dolari. Numeroase asociaţii din Carei, alături de numeroşi voluntari, s-au mobilizat pentru a contribui la strângerea acestei sume foarte mari, cu scopul de a-i da micuţului Noel o şansă la o viaţă normală, precizează sursa citată.

Cei care consideră că pot ajuta o pot face donând orice sumă de bani în conturile deschise la Banca Transilvania pe numele

Olyus Noel Robert:
EUR: RO74BTRLEURCRT0527455101
HUF: RO87BTRLHUFCRT0527455101
RON: RO27BTRLRONCRT0527455101
COD SWIFT: BTRLRO22
PayPal: paypal.me/kicsinoelsma1

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.