Ultima actualizare: azi, 21:59

Naţionale

FOTO. Kelemen Hunor avertizează: UDMR ar putea pierde 20% din primari!

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat, astăzi, la Consiliul Reprezentanţilor Uniunii desfășurat la Cluj-Napoca că formaţiunea ar putea pierde 20% dintre primari dacă alegerile se vor desfăşura din două tururi, scrie PortalCJ.

“Alegerile locale ]n dou[ tururi contravin UDMR, pentru că putem pierde 20% din primarii pe care îi avem acum. Greul de acum vine, pentru că în acest an vom alege primari şi reprezentanţi locali, ceea ce înseamnă că bunăstarea, dezvoltarea în localităţi va fi asigurată şi gestionată de noii primari şi consilieri aleşi. Urmează alegeri parlamentare şi va trebui să reiterăm rezultatul din 2016. Trebuie să asigurăm reprezentare proporţională şi sper că puterea Parlamentului va creşte şi că va însemna mult mai mult decât a însemnat în ultimii 3-4 ani, va însemna mult mai mult decât un simplu loc al discuţiilor sterile”, a declarat președintele UDMR, potrivit sursei citate.

El a mai spus că “vestea bună” este că preşedintele Klaus Iohannis este la ultimul mandat.

“Am trecut de alegerile prezidenţiale, nicio noutate, fostul preşedinte este noul preşedinte, vestea bună este că este ultimul său mandat, şi o altă veste este că mai sunt cinci ani din acest mandat”, a mai arătat Kelemen Hunor.

În cazul în care vor fi alegeri parlamentare anticipate, Kelemen Hunor consideră că acestea ar trebui să fie organizate înainte de alegerile locale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.