Ultima actualizare: ieri, 21:59

Locale

FOTO. Vești bune! Cantina Asociației O masă caldă va fi pusă în funcțiune în 2020

Cantina comunitară a Asociației O masă caldă din județul Satu Mare va fi pusă în funcțiune în acest an. Cantina este situată pe strada Rodnei, în incinta Parohiei Greco-Catolice Sfântul Francisc. Până la finalizarea ultimelor detalii – mobilier și autorizații – voluntarii vor găti, în continuare, în cantina liceului Constantin Brâncuși.
Chiar dacă nu a fost pusă în funcțiune încă, voluntarii nerăbdători au gătit o dată în noua bucătărie, pentru a proba aragazul, atunci când au făcut o supă consistentă pentru beneficiarii Adăpostului de Noapte. Tot atunci, mai mulți voluntari s-au adunat și au făcut curățenie în noul spațiu de gătit al Asociației.
„Pentru a pune în funcțiune cantina, ne lipsesc mobilierul și autorizațiile. De asta ne vom ocupa în următoarele săptămâni, luni. Nu știu cât va dura. Voluntarii sunt foarte entuziaști și așteaptă să îi implicăm mai mult. Vom reuși asta pentru că vom găti de mai multe ori pe săptămână. O masă caldă creștie frumos și sigur în Satu Mare”, a spus reprezentanta O masă caldă din Satu Mare, Simona Gavrilă, pentru PortalSM.
Numărul beneficiarilor a crescut la aproximativ 65, astfel că gătitul de mai multe ori pe săptămână vine în întâmpinarea nevoilor Adăpostului la momentul potrivit. Din 2015 până anul trecut, la Satu Mare s-au gătit aproape 10.000 de porții de mâncare pentru oamenii fără adăpost din oraș, în cadrul Asociației O masă caldă.

INTERVIU. Totul despre O masă caldă

De la înființarea asociației, voluntarii au participat și continuă să participe în număr mare la activitățile desfășurate în cadrul proiectului, făcând posibilă hrănirea săptămânală a celor fără adăpost.

Asociația funcționează strict pe bază de voluntariat, doar din donații și oameni ce merg de bunăvoie să gătescă pentru cei nevoiași. Cum reușesc totuși de atâția ani să mențină totul pe linia de plutire? Cine sunt voluntarii și beneficiarii? Cum funcționează totul? Despre toate acestea ne-a povestit Simona Gavrilă, reprezentanta O masă caldă din Satu Mare.

Reporter: Vă rugăm să vă prezentați. Cine sunteți și ce faceți în viața de zi cu zi?

Simona Gavrilă: Sunt o persoană foarte energică, cu credința în Dumnezeu, ce crede că poate schimba lucrurile din jur în bine, acționând și oferind puțină fericire, puțin din sufletul ei celor din jur. În viața de zi cu zi sunt fericită pentru că fac ceea ce îmi place, împărțindu-mi timpul între familie, muncă, activităti caritative și oameni dragi. Mă ocup de consultantă în accesarea fondurilor europene și guvernamentale, construiesc proiecte proprii, dar în primul rând împlinesc proiectele și visele altora. Si bineinteles, coordonez în Satu Mare, activitățile Asociației O masă caldă, cu sediul in Cluj Napoca.

R: Cum ați ajuns să înființați la Satu Mare Asociația O masă caldă?

S.G: Mi-am dat seama că banii nu mă fac fericită. Am tendința să muncesc foarte mult și sunt o perfecționistă, dar prin 2015 am simțit că viața mea nu este împlinită dacă nu îmi folosesc talentele pentru a face ceva complet dezinteresat pentru oamenii aflați în nevoie. În acel moment nu conta ce și ce fel de nevoie. Am aflat despre activitatea unor oameni minunați din Cluj care găteau cu voluntari pentru oamenii săraci ai Clujului si formau Asociatia O Masa Caldă.

Am luat legătura cu cu ei și m-au orientat. Mi-au spus că trebuie să identific locația potrivită, grupul țintă, potențiali voluntari și de restul se ocupă ei, mai precis de finanțarea de început, rețetare, etc.

Așa am contactat autoritătile pentru obținerea unui spațiu adecvat și de acolo nimic nu ne-a mai oprit ca în 4 decembrie 2015 să gătim pentru prima dată în Cantina Liceului Tehnologic C-tin Brâncuși din Satu Mare.

Nu a fost greu să găsim beneficiarii, fiind foarte mare nevoie de acest serviciu social în Satu Mare.

Interviul complet:

Un comentariu

  1. Satmarean Răspunde

    Respect pentru voluntari! Dar să-i pună la muncă și pe beneficiari.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.