Ultima actualizare: azi, 16:16
Locale

FOTO/VIDEO. Dakar 2020: Mani Gyenes, lider la clasa Original după două etape

Emanuel Gyenes a debutat excelent la Dakar 2020. Riderul sătmărean se află pe locul întâi la clasa Original după două etape, parcurgând în cea de-a doua probă specială 367 de kilometri în mai puțin de 5 ore. În clasamentul general, la clasa moto, Mani se află pe locul 50.

După prima probă specială, din etapa Jeddah – Al Wajh, în care a parcurs 319 kilometri, Mani Gyenes a declarat că a fost cea mai lungă probă de început din istoria recentă a Raliului Dakar.

,,Nu a fost un traseu foarte ușor, a fost chiar foarte dificil și în unele zone chiar foarte periculos. Am încercat să merg mai prudent, să nu cad, să nu fac greșeli sau să lovesc motocicleta. Sincer să fiu, puteam să am un ritm mai bun, dar pentru început eu zic că e bine că nu am forțat mai mult. Oricum e o cursă lungă, mai sunt 11 zile, încă vreo 7 mii și ceva de kilometri, se mai pot întâmpla foarte multe. Mă simt bine și asta contează”, a declarat Mani.

Primul raliu găzduit de Arabia Saudită a debutat sâmbătă, 4 ianuarie, cu startul festiv din Jeddah, și a continuat cu prima probă specială din 5 ianuarie. Sunt programate 12 etape, la jumătatea cărora este inclusă o zi de odihnă (11 ianuarie), iar câștigătorii vor fi desemnați în Qiddiyah (17 ianuarie), după ce au parcurs în total 7.856 de kilometri.

 

3 comentarii

  1. --- Răspunde

    Bravo Mani!!!!

  2. Victor64 Răspunde

    Bafta Mani !
    Tinem pumnii stransi !

  3. Aha Răspunde

    Te asteapta “ motociclistii “ don quihoti din zona Mediesului sa-i inveti o tzara de meserie !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.