Ultima actualizare: ieri, 20:44

Locale

MĂRTURIE. Mamă cu copil agonizând la UPU Satu Mare. Doctorița stătea la o șuetă

Un nou caz revoltător la Unitatea de Primire Urgențe (UPU) Satu Mare. După mărturia sătmărencei care a fost trimisă la plimbare de medici, deși suferise un avort spontan, o altă sătmăreancă vorbește despre indiferența unor cadre medicale de la UPU. Aceasta povestește cum a fost nevoită să stea ore în șir cu copilul bolnav în brațe, în fața unor uși închise, ca mai apoi să dea nas în nas, spune femeia, cu o doctoriță pusă mai degrabă pe petrecere.

,,Si mie mi s-a intamplat sa stau cu copilasul de un an in fata usilor inchise, de la UPU. Copilul bolnav cu febra, ulterior aflasem ca are pneumonie dar diagnosticul nu era sigur, de-abia isi ridica caputul, nu mancase deloc. Am asteptat la UPU intre 2 si 3 ore in fata usilor, nimeni nimic, el era ultimul pacient.  Mi-am luat copilul deshidratat si nemancat in brate si am intrat singura pe usi, am intrat fortat peste doctorita de garda si asistente.

Cand intru…vad o “dna” doctor spoita de zici ca se pregatea sa mearga la nunta si plina de aur. Unghiile puse de juma’ de metru. Plictisita de munca prestata, statea la o sueta de multa vreme (de vreo cateva ore) cu asistentele. Deci de aceea stateam si asteptam plangand sa ii faca ceva copilului meu, un bebelus chiar”, spune sătmăreanca.

Sătmăreancă spune că există foarte multe cazuri în care mămici ale căror copii sunt bolnavi, sunt nevoite să doarmă pe unde apucă prin spital, fără să fie băgate în seamă.

,,Mai oameni buni, lamuriti niste lucruri in domeniul spitalicesc. Puneti sub observatie cadrele medicale si asistentele pt ca isi fac de cap grav pe banii nostrii. Bun simt, empatie si o oarecare grija gasesti putin sau deloc. Si e chiar neigienic sa dai peste cadre medicale, spoite cu unghii de juma’ de metru. Ce naiba e spital nu petrecere!

Am lucrat in domeniu medical in afara, nu li se permite cu bijuterii iar manichiura trebuie sa fie curata si taiata. Sa mai povestesc despre cum dormi ca mama a copilului bolnav, pe pat in fund, pe scaun si pe unde apuci in spital? Are rost?  Cand naiba ne cizelam si respectam drepturile contribuabilului?”, a conchis aceasta.

8 comentarii

  1. Cineva Răspunde

    Pt. asta de ce nu face.nimeni nici o petiție, lăsații naibii sa moara doar sunt oameni faceti petiții pt câini.

  2. Cineva Răspunde

    Care nu sunt aplicate.

  3. Pbeata Răspunde

    Va spun adevarul : peste 5 ore imobilizat pe o targa cu leziune la coloana . Abia dupa 3 ore mi-au pus o perfuzie cu un calmant . Treceau pe langa mine fara sa ma intrebe daca am dureri sau nu , se barfeau intre ei ca unul sau una sta mai mult timp la tigara ca restul

  4. Dobrai Gabriela Răspunde

    Este foarte revoltator ce se intampla la UPU SATU MARE. Ieri 04.01.2020 am dus-o pe mama la urgenta la ora 16.45 si a fost lasata acasa la ora 03.10 mi se pare totala lipsa de respect sa ti o persoana in varsta care a avut AVC de 2 luni, Cu pneumonie sa stea pe scaun 7 ore dupa care sa fie dusa numai la raze. La ora 23.15 a fost dusa la raze si rezultatul a aparut la 00.35 dupa care s-au gandit sa o trimita la spitalul TBC. In sfarsit dupa atatea ore de asteptare la 03.10 i-au dat reteta cu diagnosticul si poate pleca acasa,

  5. Normalul Răspunde

    Cred ca cel mai util ar fi sa se monteze camere video si la UPU nu numai pe ambulante. Sa fie monitorizat audio video tot, inclusiv sala de asteptare dar mai ales sa se urmareasca modul cum se desfasoara activitatea personalului medical. Si cand exista o plangere sa fie examinate inregistrarile. Pana atunci orice ancheta a conducerii este aproape egala cu zero.

  6. Ioan Răspunde

    Desfiintati dracului gunoiul asta de sectie daca nu pot fi pusi la punct nemernicii care sint platiti cu salarii marite beste limita bunului simt, tocmai sa tratici !eze bolnavii nu sa-i umileasca.
    Asta este rezultatul maririi salariilor la medici !

  7. Profesor Răspunde

    E foarte bună metoda cu camerele de filmat! Așa e și în vămi. Dar în primul rând trebuie drastic sancționați sau dați afară! Doar că nesimțirea nu se poate sancționa! Bolnavii se plâng de ani de zile și nimeni nu face nimic!!! Nu mai există autorități? Spitalul nu are conducere? Până când se va accepta bătaia de joc?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.