Ultima actualizare: azi, 11:07

Locale

PETIȚIE ONLINE. Semnături pentru pedepsirea copiilor ce au desfigurat un câine cu o petardă

A fost lansată o petiție online pentru pedepsirea copiilor din municipiul Satu Mare ce au desfigurat un câine cu o petardă. Petiția a fost lansată în cursul zilei de ieri, iar până în acest moment a fost semnată de câteva zeci de persoane, însă numărul este în creștere.

„Cerem pedepsirea minorilor din Satu Mare care au băgat o petardă unui maidanez în gură! Vrem ceva concret, vrem legi aplicate! Vă rog să semnați petiția privind pedepsirea minorilor din Satu Mare care au băgat o petardă unui maidanez în gură. Dacă vă pasă de aceste suflete chinuite, vă rog să semnați! Dacă vreți o schimbare, vă rog să semnați!!! Să faca puscarie unul dintre parinții fiecăruia dintre acei “copii”!”, este mesajul inițiatoarei petiției, Elena Moldovan.

Petiția poate fi consultată AICI.

Cei ce au desfigurat câinele cu o petardă sunt copii. Conform surselor PortalSM este vorba despre mai mulți copii care s-au jucat cu petarde. Se pare că aceștia, mai mult din joacă, au introdus petarda aprinsă în gura câinelui. Ei sunt minori și sunt în atenţia Poliției. Nefiind deocamdată probe clare, ei sunt doar suspecţi, nu sunt puşi sub acuzare.

Reamintim că un câine a fost operat de urgență, zilele trecute, după ce i-a fost băgată în gură o petardă aprinsă. Cazul a ajuns la Asociația Freelife, care a dus câinele de urgență la veterinar, unde a fost operat.

76 comentarii

  1. Hodis Adriana Răspunde

    Sa nu aiba permis de a detine animal de companie si nici un alt fel de animal domestic. Scoala de corectie le ar prinde bine o perioada

    • critic Răspunde

      Doamnă, în ce țară trăiești! Ca să dețină animal de companie nu este necesar niciun permis și nici școli de corecție nu mai sunt!

  2. Lenard Răspunde

    Orice plod fara educatie si suflet trebuie pedepsit aspru pentru asemenea acte de cruzime, ce naiba? Nu traim in jungla, legea e pentru toti fara sa se faca diferente!!

  3. Radu Alexandra Răspunde

    Toții cei care maltrateaza animalele ar trebui sa aiba de suferit .In alte state primesc amenzi enorme si anii buni de pușcărie. Nu pot fi numiți oameni,sunt bestii cu chip de om!

  4. Georgescu Dorina Răspunde

    Pedepsirea vinovatilor

  5. X Răspunde

    Puscarie pentru părinți

  6. Sisi Răspunde

    Vreau sa văd care va fi pedeapsa pentru acesti criminali …sunt curioasa …! Vrem o țară normală …!!! Aviz noilor guvernanți !!! Sa nu uităm că acești nemernici , tineri ( mândria țării ) vor creste mari ….Îți mai vine sa trăiești în România ?

  7. Miticus Denis Răspunde

    pedeapsa pt rau facatori!

  8. Koroknai Erzsebet Răspunde

    A leg nagyobb buntetest amit a torveny lehetove tesz Publi8kalni a nevuket hogy szegyeljek magukat a szulok is ert ha lett volna a gyereknek valkamilyen allatkaja amikor kicsi volt akkor nem lenne ilyen kegyetlen es gonosz. Milyen emberre vallik ha felno ??????

  9. y Răspunde

    @Koroknai Erzsébet. A szülők több mint valószínű hogy kapnak majd egy pénzbüntetést mert a kiskorúakat nem lehet felelősségre vonni. Esetleg ha elmúltak 14 évesek. De a büntetést is azért rójják majd ki mert felügyeletet nélkül hagyták őket a szüleik. Ha illegális petárdázásért vagy állatkínzásért büntetnék az már büntetőtörvénykönybe ütközik a rendőr bácsik meg nem szeretik a “felesleges” papírozást. Senkit akit kellene tulajdonképpen nem érdekel egy szerencsétlen kóbor kutya sorsa. Borzasztó! Az ilyen emberállatot nem lehet emberszámba venni. Hányingerem van az ilyenektől.

    • Vlad Tepes Răspunde

      Dear # Koroknay and # y, could you translate your opinion in English, French or even in Romanian, because I would be very interested in your opinion related to this horrible behaviour against an animal !

      • y Răspunde

        @Vlad Tepes. Am răspuns în maghiară doamnei explicând variantele posibile cam slabe pentru tragerea la răspundere a derbedeilor presupunând că nu degeaba a comentat în această limbă și să înțeleagă bine. Mai sunt persoane (de obicei în vârstă) care întâmpină greutăți în exprimare. Oricum aștept reacția polimiliției locale care doarme în papuci cam tot timpul. Degeaba l-au reactivat pe Chișluca mare boss peste ei acum trei ani că nu se observă nici o îmbunătățire. Numai nu reușesc să-l amendeze pe Albu cu toate că săracul tot încearcă să le ofere pe tavă pretexte.??
        PS. Dacă insiști o să-ți traduc comentariul meu inițial în … turcă. Mulțumit?

      • Norick Răspunde

        Nyaldd ki a segem, angolulu, magyarul és románul..vlad tepes!
        Igy már jo ?
        Kisköcsög ?!

        • y Răspunde

          Presupun că i-ar ți s-a furat nick-ul.?

          • Norick

            Naná @y..? Magyarul szerencsére még megy a helyesírás, nem úgy mint a kis lopósnak (vagy szopósnak, ha így jobb. ?)
            Amúgy boldog új évet kívánok Neked és kedves Családodnak. ?

          • Vlad Tepes

            #y – ai avut o impresie prea buna despre norick.
            Te-ai lamurit ca nu era cel fals !

        • Vlad Tepes Răspunde

          Cu “nick” real sau furat, neked van anya ?!

  10. Vasilovici Camelia Răspunde

    Ne am saturat sa vedem atitea bestii in jurul nostru, daca nu se iau masuri drastice acestia continua sa maltrateze si sa o omoare sufletele astea atit de frumoase si pure. Avem nevoie de oameni buni, cu suflet frumos pe pamint nu niste scursuri….

  11. Nela Răspunde

    Scoala de corectie si tratament psihologic.

  12. Mihail Răspunde

    Ar trebui că să plătească absolut toată medicația necesară pentru alinarea bietului animal, și amendarea drastică a părinților pentru proastă educație a copiiilor

    • y Răspunde

      @Mihail, așa ar fi normal. Dar “părinții” lor probabil nu au bani să plătească amenda. Oricum amenda nu văd cum ar ajuta pe bietul animal.??

  13. Dan Dediu Răspunde

    Vad ca politia locala nu cunoaste, nu stie, nu pricepe despre acest incident.
    Dar politia nationala, nici ea? Atat, ca petarda a explodat nu in gura cainelui, ci langa gura cainelui? Dar, bai, de ce a explodat petarda? Nu cumva pentru ca cineva a cumparat-o si apoi a aprins-o? De unde a cumparat-o?
    Bai, Politia, de unde a cumparat-o?
    Si de ce a putut s-o cumpere? Bai, politia locala si politia nationala…
    De unde au avut copiii petarde si de ce? Mai ales de ce?

  14. Marin Răspunde

    A fost împușcat de vânători în timp ce ataca o căprioară!

  15. Florin Răspunde

    Hai sa-i condamnam la moarte pe copii ăștia. Sunte-ti penibili cu astfel de petitii. N-am văzut pe cineva sa faca o petitie pentru pedepsirea lui Chitoiu care a omorât 2 oameni, a lui Huidu care si el a omorât oameni, a parlamentarilor care fura sute de milioane de euro. Si pana la urma concluzia poliției este ca petarda nu i-a explodat în gura cainelui. Informati-va oameni buni înainte să da-ti cu parul. O fi aruncat copii petarda si câinele s-a dus sa o miroase si de aici s-a ajuns la acest accident regretabil. De asemenea n-am văzut pe nimeni sa inițieze vreo petitie națională pentru eutanasierea câinilor vagabonzi, care au atacat oameni.

    • ......... Răspunde

      Buna primul comentariu a unui om tipic (normal) restu intrați în atenția FBI posibil criminali și fără drept de intrare în SUA aveți reacri prea violente pa viza.

    • Tzoki Răspunde

      Auzi, ce-ar fi să-i adopți pe pulifrici și să-i educi tu. In ceea ce privește indivizi precum Chițoiu sau Huidu, eu i-aș băga la zdup, iar referitor la eutanasierea câinilor comunitari, țin să te anunț, așa cat să nu mori prost, că legea s-a dat de ani buni, votată de către pulemetii aia din parlament pe care ii acuzi de furt (eu ii acuz și de populism, cinism, traseism, lene, inutilitate, fariseism, demagogie, nepotism, trafic de influență, oportunism și ce mai vrei tu) la scurt timp după ce neglijenta unei babe jegoase, impropriu numita bunica, și-a lăsat nepotul (copil adoptat, deci no blood related, so fuck him, in opinia ei) nesupravegheat o oră în parc, timp in care bietul copil a ajuns pe un teren viran, unde câinii de luptă ai unui patron de restaurant l-au sfâșiat, iar mai apoi vina a fost plasată în carca unor bieti maidanezi, veniți întâmplător sa amusineze cadavrul băiețelului. Camerele de supraveghere au dispărut din zona, bunica a scăpat împreună cu familia cu un cadou de 1milion de euroi plătiți că daune impuse de către instanța (măreața noastră justiție chioară și strâmbă) proprietarului terenului și uite așa a început jihadul împotriva sutelor de mii de maidanezi omorâți de “legea lui Ionuț”! Suntem o nație de imbecili și asta ne ocupă tot timpul, bre!

    • Szia Pisi Kf? Răspunde

      Taci mă din gura,mai bine nici nu scriai acest comentariu. Îți zic sa îl ștergi că faci un bine pentru societate,nu e destul că există idioți că tine? 🙁

  16. Bahu Răspunde

    Bai @Florine , ma limitez la atâta , rusine !!!

  17. vatra Răspunde

    din pacate mai mult va ocupa viata unui animal decat viata unui om daca viata unui animal este primul atunci si voi ati devenit animale

    • Vlad Tepes Răspunde

      Nu # vatrasule, viata unui om nu e mai prejos decit a unui animal.
      Ce nu intelegi tu ca omul are ratiune si intelege consecintele folosirii unui exploziv pe cind animalul nu intelege si nu se putea feri , nu putea evita accidentul.
      Asta este deosebirea dintre un animal si un om.
      Dar cum tu nu intelegi inseamna ca tu faci parte din regnul animal nu cei care inteleg.
      Intelegi ?

  18. Florin Răspunde

    Bahu, pentru ce sa imi fie rusine? Pentru ca spun un adevăr? Pentru ca mi-e frică să imi las copilul singur afară ca e plin de câini vagabonzi? nu suntem in stimată doamna, suntem un municipiul reședință de județ. Ca iubitorii ăștia de animale nu curăță dupa patrupedele lor si zonele cu iarba sunt pline de rahat ? Si la fel este si la locurile de joacă pentru copii. Ce sa mai spun de cei care dupa ce se satură de animalele de companie le dau drumul pe strada.

    • Amalia Răspunde

      Cainii maidanezi sunt rezultatul abandonului,faptul ca autoritatile nu isi fac treaba,nu dau amenzi pentru nesterilizare/castrare,nu dau amenzi celor care nu curăță si tu spui ca tot animalele sunt de vina care nu au discernământ?!

  19. Florin Răspunde

    Nu suntem in jungla vroiam sa spun!

  20. Violeta Menniger Răspunde

    Imi doresc ca acesti monstri sa fie trasi la raspundere, chiar daca sint minori… sau se matura totul sub covor, numai ptr ca sint minori!!! Parintii la fel sa fie trasi la raspundere. Cum ucid un animal fara remuscare azi, miine poate dau foc la o masina, iar in alta zi omoara un om. Astia sint viitorii criminali ai RO.

    • ADOLF Răspunde

      Eu si prietenul meu tare am dori să-i cunoastem pe părintii acestor copii!Mai ales prietenul meu e mai curios,pe care-l port permanent cu mine!La șold!!!

  21. y Răspunde

    Probabil vom afla în curând că de fapt câinele pregătea un atac sinucigaș, ceva de genul kamikaze. Copiii au sesizat acest aspect și l-au împiedicat. Urmează. Depinde cine sunt părinții copiilor. ??
    Pentru cei care caută scuze pentru copiii am niște întrebări.
    1. Câinii pot cumpăra petarde? NU.
    2. Câinii pot aprinde aceste materiale pirotehnice? NU.
    3. Câinii au nevoie de petarde? NU.
    4. Noi, acest minunat Homo sapiens de ce avem nevoie de petarde în Ajun de An Nou ??? Altfel va fi fără noroc anul care urmează ??? Sau ce ???
    5. Dacă ne pretindem a fi coroana creației lui Dumnezeu nu ar trebui măcar să încercăm să ne comportăm ca atare??? Măcar câteodată.
    Așa cum a spus Antoine de Saint-Exupery: ” …. Dar animalele… ….. Eşti răspunzător de tot ceea ce ţi-ai apropiat, de tot ceea ce ai domesticit.”
    Câinele acela în suferința lui este infinit mai uman decât acești copii și părinții lor. Pentru că după scandalul ăsta practic este imposibil să nu fi aflat măcar unul dintre ei ce au făcut copiii plictisiți. Careva sigur s-a scăpat. Și nu s-a găsit nici măcar unul dintre adulți ca să-l ia pe copilul lui și să-l ducă la poliție pentru a lămuri ce și cum s-a întâmplat!!! Așa cum se cuvine!!! Toți sunt un mare “caracter” fiecare! Adică caracter zero!
    Mă încearcă o scârbă de numai !!!

  22. c-block Răspunde

    Recolta de Revelion, un copil de 13 ani la care petarda i-a explodat în mână și alți doi minori în comă alcoolică. Dacă vi se pare OK….

  23. y Răspunde

    @Norick. Viszont kívánom én is.

  24. Dobrin Luminita Răspunde

    Sa fie pedepsite aspru aceste bestii ordinare …nu conteaza ce varsta au.Daca as putea ce au facut ei acestui suflet nevinovat asta le-as face sa simta si ei ce a simtit bietul catel !???

  25. anonim Răspunde

    Nu stiam ca toate filmuletele alea de pe YouTube (Dogs with fireworks) au ca protagonisti oameni si caini din Romania.

  26. Szultan Răspunde

    Daca pornim ca avem legi pentru pedepsirea detinerii si nu folosirii petardelor ce mai comentam, identificarea faptasilor, acelora de la care au procurat petardele si aplicarea legislatiei fara dar…………….

    • y Răspunde

      @Szultan ??. Totul începe de acolo că minorii NU aveau ce căuta cu petarde, indiferent de motive sau scuze. Această prevedere legală NU este moft. Sau să vă aduc aminte ce au făcut copii-soldați în războaiele din Africa??? Similar ar fi să le dăm voie minorilor să voteze, să procure și să dețină arme sau să conducă mașini! Din punct de vedere legal și al discernământului lor potențial nu este nici o diferență. Observație: Dacă știu că prietenul meu nu are permis de conducere și totuși îl las să conducă mașina mea și eu mă aleg cu dosar penal.

  27. Pista Răspunde

    Eu tare as dori sa stiu ce culoare au acesti copii?Alb,alb murdar,maroniu deschis capucino sau maro inchis de tot?

  28. Top Stanca Răspunde

    Sunt foarte de acord cu implementarea unei legi care sa prevada pedepsirea celor care abuzeaza animalele, care aprind petarzi intentionat pentru a teroriza si speria animalele

  29. y Răspunde

    Vorbim doar despre pedepse asupra neghiobilor de copii și a părinților lor cretini, dar trebuie avut în vedere și faptul că toate asociațiile privind protecția animalelor nu fac nimic pentru acești câini lăsați de izbeliște prin oraș în loc să-i îngrijească în locațiile atribuite în acest sens.

    • y Răspunde

      No, acum m-am pricopsit și eu cu o versiune 2.0. Dragul meu @y fals! Hai să-ți explic cum văd eu treaba!
      Asociațiile de protecția animalelor nu fac față din cauza natalității ridicate și a inconștienței așa-zișilor proprietari. Să-ți povestesc de cățeii dați spre adopție iar peste 1-2 luni noii stăpâni revin și dau înapoi puii abia înfiați că s-au plictisit de ei????
      Eu personal aș fi de acord cu un recensământ al animalelor, impozitarea proprietarilor după numărul de animale de companie și în primul rând sterilizarea obligatorie a animalelor care nu au valoare chinologică. E plin internetul cu căței de vânzare fără pedigree. Și chiparea obligatorie de la noi e aiurea pentru că nu sunt destule cititoare de microchip. Acum câțiva ani am fost în Spania. Tot popor latin, încercat bine și ea de soartă. Nu am prea văzut câini vagabonzi. Ei au înțeles că trebuie controlat fenomenul. Sunt locuri de plimbat câinii în orașe, locuri îngrădite deci nu te plimbi în parcuri unde se joacă copii, legislația se respectă strict, nu este ceva opțional. Deci se poate numai trebuie vrut. Știi cât e amenda dacă arunci puii pe stradă aiurea? 900 de euro era în 2013. Te riști? Nu cred. Fii sigur că te prinde dacă faci așa ceva. Ia încearcă să faci ceva asemănător la ei cum au făcut derbedeii ăștia! Acolo așa ceva te costă scump de tot.

  30. Satmarean Răspunde

    Nu ca ai avea nevoie de acordul meu, este in regula ceea ce ai editat, insa as avea o retinere privitor la “sterilizarea obligatorie a animalelor care nu au valoare chinologică”. Cunosc binisor ce naravuri pot sa aiba selectionatii sau ce valoare genetica reprezinta. Si noi suntem o increngatura de valori, doar astfel am evoluat, mai mult sau mai putin.

    • y Răspunde

      Măcar corciturile ordinare ar trebui,sunt destule. Sunt 100% sigur că în momentul în care se va trece la recensământul lor și la impozitare, brusc va scădea numărul lor și va fi ținut între limite cât de cât normale. Așa ne chinuim reciproc, noi pe ei și ei pe noi. Dar nici aia nu se poate să nu mai poți merge pe dig sau în alte zone ale orașului că te atacă câinii vagabonzi în haită. Numărul câinilor comunitari este întreținut și de proprietarii inconștienți și de persoanele de la țară unde se țin animalele astea pentru protecția casei. Apoi mai scapă. Sau se dă drumul “accidental” la ei. Doar că degeaba trecem noi la tratarea problemei la nivel local. Dacă să zicem scade populația canină în interiorul orașului golul este umplut rapid prin migrația altor câini din localitățile învecinate unde este surplus.

  31. Satmareanul Răspunde

    La multi ani! Din toate postarile voastre am dedus ca sunteti exact ca acei copii care au chinuit catelul. Sunteti exact la fel. Cu petitii de genul acesta pline de ura si rautate nu invatam nimic, nici noi nici acei copii. Ajungem de la torturat caini la torturat copii. Rusine free life!!!! Va dati sufletisti, dar reactionati cu ura, fara ratiune si constiinta! Dinte pentru dinte tine de epoca primitiva. Rusine!!!

    • vau vau Răspunde

      Trist. Deci asta ai înțeles din tot. Totuși nu crezi că ar trebui să revezi filmul evenimentelor ??? Poate-poate ți-a scăpat ceva. ?

    • Nha Răspunde

      Stai linistit , ai dreptate , sunt aceeasi care merg la scoala sa-i urecheze pe profesori ca nu ii lasa pe plozii lor sa-si faca de cap ! A lor sunt de neatins , sfinti ! Pot gandi ca asemenea progenituri s-au “jucat” nevinovat cu niste pocnitori inofensive , asa ca sa se gandeasca mai intai la propria lor atitudine , sa-si toarne cenusa petardelor (sic) in cap , sa se uite in oglinda si-apoi daca se simt curati , sa ceara pedepsirea nu stiu cui !

  32. Satmareanul Răspunde

    Am inteles tot, in sensul ca din pacate conduita noastra este ura, nu ratiunea si/sau ideea de a rezolva probleme. Reactionam la emotii extreme cu reactii extreme, din pacate.

  33. Satmareanul Răspunde

    Free life din pacate nu este o asociatie demne. Ei s-au angajat sa rezolve problema cainilor vagabonzi, iar in centrul Satmarului se plimba nestingherit o corcitura de Rottweiler. Nu vreau ca copilul meu sa pateasca ca Ionut, copilul omorat de caini in Bucuresti. Rusine Free Life, nu sunteti in masura sa faceti petitii!

  34. Satmarean Răspunde

    Tare imi vine sa cred ca nici o asociatie nu va putea rezolva problema cainilor vagabonzi fara directa implicare a concetatenilor. Aici intervine gradul de civilizatie, luarea e atitudine, atitudine nu doar de a contra pe cineva prin magistrala tastatura si sub diverse pseudonime. Mea culpa, ma recunosc in multime.

  35. Szia Pisi Kf? Răspunde

    Daca as fi mama acelor mucoși le-aș baga o petarda in cur că să mă asigur că o să se potolească. Pe langa asta, priviti oameni dragi in ce societate “minunata” trăim,unde niste jeguri de prunci decid că trebuie să se distreze prin a tortura un biet animal. Rusine monștrilor!

  36. Satmareanul Răspunde

    Draga SZia prin aceasta atitudine agresiva doar agresivitate vei culege, nu esti departe din punct de vedere psihologic !

  37. Doina Mara Răspunde

    Sa fie pedepsiți iar părinților amendă mare .
    Să și educe plozii criminali,

  38. Saramet maria Răspunde

    Fara cuvinte!

  39. Motohon Iuliana Răspunde

    ???

  40. Elena Răspunde

    Pedeapsa

  41. Caine 3 Răspunde

    Peste putin timp vor omori un om al strazii. Apoi o batrana. Apoi un bebelus. Daca nu este siguranta, nu este. Sa ne asteptam la ce e mai rau. Sper insa sa se ia masuri exemplare.

  42. Ady Răspunde

    RUSINE PENTRU SATU MARE. SPER CA VIITORUL PRIMAR SA FACA O PRIORITATE Pt. SIGURANTA IN MUNICIPIUL SATU MARE.

  43. Macovei Andreea Răspunde

    Bineînțeles că într-un final animalul va fi vinovat, nu acei copii prost crescuți, needucați și lipsiți de suflet. Cum poți sa faci asa ceva unui animal nevinovat? Sunt niște bestii care trebuie pedepsite în felul următor : duși la o casă de reeducare cel puțin un an de zile, unde sa mănânce bătaie de trei ori pe zi și odata cu cana cu apa. Asta merita nesimțiții aceștia!

    • Anonim Răspunde

      Si la batraneta ta ei sa vina sa te ingrijesca cu o cana de apa si …………….. asteptind sa m….
      Mai gandestete ca un om nu ca un copil rau.

  44. PNG Răspunde

    ar trebui sa li se scoata cate-un ochi la gunoaiele alea imputite…pe viu, fara anestezie…

  45. Grigoraș Sanda Răspunde

    Stop maltratarii animalelor Cerem pedepse aspre pentru asemenea bestii care nu pot fi numiți oameni.

  46. Gherman Talida Răspunde

    Propun să li dea si acelor copii petarde in gura cu forta sa vedem cum reactioneaza…accepta?! Iar daca nu,si evident ca nu ar accepta,atunci ei de ce au pus petarda in gura cainelui?! Sa plătească familile lor toate costurile pt acel suflet nevinovat,costuri care nu-s tocmai mici. Poate asa părinții își educă odraslele sa nu faca rau gratuit

  47. RUPERT FRANCISC Răspunde

    pedeapsa exemplara pt. parinti si copii !!!!

  48. Sandulescu Cornelia Doina Răspunde

    Pedepsiti sa îngrijeasca de animale sa învete sa le respecte si sa le îndrageasca

  49. mariana pascanu Răspunde

    Sunt extrem de indignata,impresionata si revoltata!!doresc legi si pedepse

  50. Catalij Răspunde

    Sa i ferească Dumnezeu să dau ochii cu ei, că le arat ce înseamnă să ai o petarda în chiloți

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.