Ultima actualizare: ieri, 21:31
Naţionale

VIDEO. Durere inimaginabilă! Pompierii au plans după intervenția cu cei patru copii arși de vii

Durere inimaginabilă! Pompierii au plans după intervenția cu cei patru copii arși de vii. Pompierii ce i-au găsit pe cei patru copii arși în casă la Timișoara au plâns atunci când au povestit despre intervenția pe care au avut-o la incendiul de miercuri noaptea. Cătălin și Cosmin, doi dintre salvatori, au și ei copii și spun că vor trăi toată viața cu imaginea acestei nenorociri în cap. ”Nu doresc nimănui să simtă ce am simțit noi când i-am găsit”, a declarat Cătălin, potrivit Libertatea.

Plutonier major Cătălin Temelie are 30 de ani, şi, de 2 luni, este tatăl unei fetiţe, informează Observator. De un deceniu lucrează ca pompier, iar miercuri noaptea el a fost cel care a folosit camera cu termoviziune pentru a-i căuta pe copii. Tot el i-a găsit morţi pe doi dintre copii. ”Când am urcat în maşina de intervenţie şi am auzit că este vorba despre copii, speram să îi găsim în viaţă. Am intrat în casă cu toată dorinţa de a salva pe cineva.

Reamintim că  patru copii cu vârste între 4 luni și 6 ani au murit după ce casa în care locuiau a luat foc. Tragedia a avut loc aseară, în Timișoara. Părinții copiilor și fratele mai mare au fost transportați la spital. Vecinii cred că focul ar fi pornit de la o sobă improvizată și spun că micuții erau lăsați singuri în cameră, informează digi24.

În casă locuiau, cu chirie dar fără niciun contract, nouă persoane: patru adulți și cinci copii. Dintre cei patru frați care au pierit în incendiu, cel mai mic avea doar 4 luni.

Când au văzut ce s-a întâmplat, mamei copiilor și concubinului acesteia li s-a făcut rău. Au fost duși la spital pentru îngrijiri medicale, împreună cu băiatul cel mare, de 14 ani, intoxicat cu fum, și încă un adult.

Din cauza fumului gros, pompierii au căutat victimele cu aparatul de termoviziune.

3 comentarii

  1. ... Răspunde

    În asemenea momente îți dai seama că parțial totuși-totuși avea ceva dreptate primarul Florea de Tg.Mureș. Unii părinți sunt de-a dreptul inconștienți. Am înțeles că “părinții” erau rupți în …. băutură, de aceea nu erau de față. Iar autoritățile …… , ce să mai spun! Au fost sesizați încă din mai 2019 de două ori și nu au sesizat nimic în neregulă!!! Statul ăsta minunat al nostru își bate joc de cetățenii proprii, nevinovați, se ascunde după protocoale iar între timp cei nevinovați și neajutorați mor pe capete. Nu cred că este nevoie să dau exemple. Bineînțeles la urmă nu va fi nimeni de vină!????

  2. Eu Răspunde

    Normal că a avut dreptate,dar lumea la înțeles total greșit,nici el nu sa exprimat pe înțelesul încuiaților……cine a vrut să înțeleagă mesajul la înțeles
    Dumnezeu să-i odihnească în pace….

  3. el Răspunde

    Plang ei, dar pe ascuns, nu la tv. Problema este cu cei care nu mai plang si la care intervine rutina. Dupa ani si ani de tras de bucati de oameni, oameni si animale in putrefactie, descarcerari unde urla victima la ureche pana o scoti, cand i-ti moare in maini un copil sau nu mai are bucati din corp. Dar cei care se gasesc pe acolo ce fac? Se inghesuie sa filmeze sa faca live su nu are nici un respect pentru victime. Se supara cand i-l apostrofeaza pompierul, paramadicul : daca era ma-ta, tot asa filmai? Am ajuns un popor de salbatici si vanatori de senzational.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.