Ultima actualizare: azi, 11:21

Locale

FOTO. Accident grav spre aeroport. Traficul este blocat. Femeie însărcinată încarcerată!

Accident grav spre aeroport. Traficul este blocat. Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează  că pe DN19A (E81), pe raza municipiului Satu Mare – în zona Bisericii Greco-Catolice ”Nașterea Maicii Domnului” – a avut loc un accident rutier în care au fost implicate patru autoturisme. În urma impactului, două persoane au fost rănite. Din acest motiv, circulația este oprită pe ambele sensuri.

Potrivit ISU Satu Mare, în accident au fost implicate patru autoturisme. Pompierii au intervenit pentru descarcerarea unei persoane aflată pe bancheta din spate a unuia dintre autoturisme. Este vorba de o femeie însărcinată în 17 săptămâni. Aceasta a fost preluată de echipajul SMURD și transportată la UPU Satu Mare pentru investigații medicale de specialitate.
De asemenea, a mai fost transportată la UPU și fetita acesteia, în vârstă de 5 ani (aceasta nu prezenta răni sau traumatisme vizibile).
Cei 4 șoferi nu au necesitat îngrijiri medicale.
La fața locului s-au deplasat o autospecială de descarcerare, o autospecială de stingere și 2 ambulanțe SMURD TIM si EPA.
Vom reveni cu detalii…

Accident grav spre aeroport – Imagini VIDEO de la locul accidentului pot fi urmărite pe contul nostru de Facebook:

2 comentarii

  1. Lili Răspunde

    Femei insarcinata incarcerata

  2. Popica Răspunde

    Castiga bani cu sondaje https://bit.ly/2SjlXfU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.