Ultima actualizare: azi, 20:09
Locale

Doi sătmăreni, implicați într-un accident în Bihor. Unul dintre ei era drogat

Doi sătmăreni au fost implicați într-un accident în județul Bihor. Un bărbat, de 30 de ani, a intrat cu mașina într-un alt autoturism condus de un tânăr în vârstă de 19 ani. Polițiștii au descoperit însă, la testare, că tânărul de 19 se afla sub influența drogurilor.

Ce spune Poliția:

Miercuri, 12 februarie, la ora 18.42, pe DN 19, în afara localității bihorene Valea lui Mihai, polițiștii Biroului Rutier Marghita au depistat în trafic un bărbat de 30 de ani, din municipiul Carei, care, în timp ce conducea un autoturism pe direcția Valea lui Mihai – Oradea, nu a păstrat o distanță corespunzătoare în timpul deplasării și a intrat în coliziune cu un autoturism, condus în aceeași direcție de un tânăr de 19 ani, din comuna Pir, județul Satu Mare. Evenimentul rutier nu s-a soldat cu victime.

În urma testării cu aparatul antidrog, polițiștii rutieri au constatat că tânărul de 19 ani, din județul Satu Mare, se afla sub influența substanțelor psihoactive. Celui în cauză i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii prezenței în organism a substanțelor cu efect psihoactiv. În cauză a fost întocmit dosar penal, iar cercetările sunt continuate de polițiștii Biroului Rutier Marghita.

Sursa: IPJ Bihor

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.