Ultima actualizare: ieri, 22:26

Locale

Două autocare cu români din Italia au fost aşteptate a Spitalul Judeţean. Au plecat spre casă

Două autocare cu români care s-au întors azi noapte din Italia au fost aşteptate la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean de Urgenţă Satu Mare pentru a li se efectua un control întrucât vin din zonele cu Coronavirus. Autocarele au intrat în ţară prin vama Petea.

Purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean, Constantin Demian, a declarat, pentru PortalSM, că unitatea a fost anunţată pentru a-i aştepta pe români, însă aceştia nu au mai ajuns. Majoritatea oamenilor erau din Maramureş, dar printre ei au fost şi din Sălaj şi Satu Mare. Sătmărenii şi sălăjenii au fost lăsaţi în staţii din Satu Mare, de unde au plecat spre casă, iar maramureşenii au pornit spre Borșa.

Zilnic, prin vama Petea trec mii de persoane. Potrivit procedurii, la intrarea în ţară românii trebuie să completeze formulare în care să spună în ce zone au călătorit.

În incinta Spitalului Judeţean a fost amenajat un izolator de 30 de locuri care este gol. La Satu Mare nu este nicio suspiciune.

Ministerul Sănătăţii recomandă celor din zonele infestate să stea în carantină

Românii care se întorc în țară din Veneto și Lombardia (Italia), unde s-au înregistrat cazuri de coronavirus, vor sta în carantină 14 zile, anunță Ministerul Sănătății.

Până acum, autoritățile italiene nu au anunțat români care să aibă noul coronavirus, precizează Ministerul Sănătății.

„În acest context, România ar putea fi mai expusă la apariția de cazuri de infecție cu noul coronavirus pe teritoriul național, din cauza dinamicii călătoriilor cetățenilor români pe rutele terestre și aeriene dintre cele două țări. Autoritățile de sănătate publică vor include persoanele care sosesc în România din localitățile afectate din regiunea Veneto și din provincia Lodi/Lombardia sau care au calatorit în aceste localități în ultimele 14 zile, în categoria celor care trebuie să stea după intrarea în țară în condiții de carantină timp de 14 zile. Aceste măsuri sunt similare cu cele aplicate de autoritățile italiene”, se arată într-un comunicat.

Măsurile vor fi transmise de către Ministetul Sănătății către unitățile sanitare și medici de familie.

De asemenea, vor fi suplimentate măsurile de control și prevenire a infecției cu noul coronavirus la punctele de frontiera terestre, maritime/ fluviale și aeriene. Ministerul Sănătății va asigura personalul medical necesar în punctele de trecere a frontierei.

Românii care se întorc în țară din zonele cu coronavirus din Italia șicare se încadrează în definiția de caz suspect vor fi raportate imediat de către toate unitățile sanitare unde acestea se prezintă (unitățile primiri urgențe, spitale, medici de familie) la direcțiile de sănătate publică și la Serviciul de monitorizare din cadrul DSU.

„În aceste zile, Ministerul Sănătății va completa cadrul legislativ cu măsuri necesare pentru carantină și pentru managementul cazurilor suspecte și confirmate de infecție cu coronavirus (COVID-19). Va fi extinsă campania de informare a populației privind infecția cu noul coronavirus, măsurile de prevenire individuale și colective care trebuie luate și va fi elaborat un buletin de informare zilnic privind evoluția situației la nivel internațional și eventualele măsuri suplimentare luate de autoritățile române”, se mai arată în comunicat.

În Italia, țară unde trăiește cea mai mare comunitate de români din străinătate, numărul îmbolnăvirilor cu noul coronavirus a crescut brusc. Italia este prima țară din Europa care pune orașe întregi sub carantină. S-au închis școli, spitale, tribunale, restaurante, magazine.

 

22 comentarii

  1. Pbeata Răspunde

    Adica ne pisam pe el de virus . Sa vedeti peste 30 zile panica dreaq in Romanistan

  2. Tradatori de tara Răspunde

    Dupa ce ani de zile ati fugit din tara ati vorbit romani in cele ma josnice cuvinte .. murim de foame saracie nu se poate trai in romani, desi ati trait mai rau acolo, acuma cand bate boala la usa venim in romania, ca doar ii buna aveti bani de bilete dupa ce ani de zile nu ati fost in stare sa veniti acasa sa o vedeti pe mama voastra nu vb de frati surori etc acuma veniti sa ne omorati . RUSiNE sa va fie voi” stranieri” sau cum va mai numiti ca romani nu mai sunteti , toti ati uitat limba traditia. Rusine ar trebui sa va fie da nu va este ca nu mai stiti ce inseamna dupace ati furat si ati cersit toata lumea asta mare ati uitat rusinea ce o avuto romani de acum 30 de ani .. aia erau romani

  3. diana Răspunde

    NU trebuiau sa fie lasati sa intre in tara..normal trebuiau dusi undeva in carantina..nu la spitalul judetean sa imprastie virusul pe acolo…Tot acasa e mai bine..desi denigreaza Romania..

    • Jan Răspunde

      Da, no ajuns la spitalu județean, n-ai auzît ce-o zîs Demian, că n-o vinit pă la spital, nu i-o adus nime, o trecut pân vamă, nu i-o verificat nime !!!. Aieștie îi clar c-or împrăștie păstă tăt virusu !!!

  4. Pbeata Răspunde

    Revin : tara de rahat . Avem corturi militare cu care ae pot infiinta spitale de campanie in parcarile punctelor de intrare in tara . Avem medici militari care pot face verificari tuturor cetatenilor care intra in tara intrun timp scurt . Dar cine sa ia aceste decizii ? Astia se cearta pe ciolan de 30 de ani , au bani sa se trateze oriunde in lume si nu ii mai intereseaza prostimea . O sa vedeti in maxim o luna ce haos va fi

  5. ... Răspunde

    Nu trebuiau lăsați! Dacă una bucată, repet una bucată persoană purtătoare de coronavirus scapă este de ajuns. Vă dați seama pe drumul până acasă se oprește la o benzinărie, cumpără ceva, merge la budă și gata a lăsat în urmă minunea-minunii cadou celor care vor urma. Atâta inconștiență și impotență! Am avut gripe aviare, peste porcine și altele. Tot timpul le-am combătut în așa hal că nu a mai rămas practic nici un animal în ograda oamenilor. Urmăm noi??? Nu sunt alarmist, asta e realitatea.

  6. Satmarean Răspunde

    Trwbuiau aduși urgent dib vamă la pital ptr. verificări și cintrol , cum au fost lăsați așa să plece ???

  7. Matrozul Răspunde

    Ce dobitoci sunt Radu Bud si Adrian Cozma sa faca la Taberele Școlare zona de carantină pentru persoanele suspecte! Sa ii duca la ferma de la Viile Satu Mare.

  8. Kapa Răspunde

    Cristescuuu, Govorrrr ce facem ?

  9. Cineva Răspunde

    Cei care au stat acolo că cică a fost mai bine să stea și acuma când ii mai rău să ne lase pe noi aici în sărăcia nostră aici în țară și să se trateze acolo.

  10. pop Răspunde

    Si se mai spune ca Romania are un popor unit… numai prin aceste comentarii al unor ipotenti i-ti poti da seama ca aceasta tara nu v-a fi una de nivel european nici in o mie de ani.
    Ne meritam unul pe celalalt

  11. Satmarean Răspunde

    Pana acum aveam spitale de kkt,si acum vin sa fie tratati in ele daca vin infestati si descopera asta peste 10 zile. Pe ce asigurare ca ei au platit unde au lucrat. Ar treb sa ramana sa se trateze acolo daca e nevoie , numai ca acum vor merge pe coasigurare adica pe banii nostrii. Sau tot laudat cat bani au adus ei in tara( pt fam lor) acum ne aduc si virusul.

  12. ? Răspunde

    Ce comentarii….ce disperati egoisti,tipic romanesc… Vin sa ne imbolnaveasca,vin sa stea pe banii nostrii,vor sa ne faca de neveste.?
    Cei ce vin ,ma gandesc ca vin din cauza ca s- a stricat treaba(nu mai au munca,poate si putina panica,etc)..iar sunt sigur ca nimeni nu vine sa infecteze pe altii sau sa se vindece de virus in romania,la ce standarde au italienii.

    • ... Răspunde

      Tot ce se poate. Doar că 350 de persoane într-o zi așa deodată nu este ceva accidental, nu e sezon de venit acasă, mi se pare. Problema e că nu sunt verificați temeinic, dar probabil nu au nimica. Și autoritățile dau cu stângu-n dreptul (ca de obicei). De altfel am înțeles că Corpul de Control al MT este la Petea pe această speță. Adică gestiunea defectuoasă a situației.
      Și zici că nu știi ce ar trebui făcut? Uite Austria a închis frontiera aeriană către Italia. Noi în schimb așteptăm ce ne dă voie sau șoptește ca la școală Bruxelles.

      • x-ulescu Răspunde

        daca tot vin acasa ,sa puna de un miting in bucuresti ,sa nu mai astepte 10 august , sa fie chemati werner si orban , intampinati cu pupaturi !!

    • ... Răspunde

      Acum citesc că a fost oprit și tranzitul pe căile ferate între cele două țări (Austria și Italia).

  13. Un om Răspunde

    Eu zic sa nu va isterizați in masă, la vami sunt echipe medicale 24 de ore din 24 și toți cei care trec prin vamă sunt verificați.
    Deasemenea cred că și masmedia are o vină pentru isterizarea oamenilor în masă.

    • ... Răspunde

      Iar eu zic că sincer nu știu ce să mai cred. De atâtea ori au fost prinși autoritățile în offsaid! De fapt nu prea îmi aduc aminte când s-au descurcat binișor. Mai ții minte pe Băse acuși mai bine de 10 ani când ne liniștea că acea criză economică va ocoli țărișoara asta? Noi să stăm liniștiți? Nu seamănă? Sau acțiunile de combatere a gripei aviare/pestei porcine? Tot timpul zic că am reușit. Ce am reușit? Tot reapare.
      În mass media centrală a apărut o știre cu peste 300 de suceveni care la graniță au mințit spunând că vin din Germania nu Italia !!! Ca să nu fie verificați! Atâta vreme cât timp verificarea și chestionarea cetățenilor se bazează pe declarații pe proprie răspundere, scuză-mă e fix pix ce se face la graniță. Ajunge ca unul să scape în interiorul țării.

  14. Ion Răspunde

    Toti vreti sa fie super verificari la vama, dar punem pariu ca atunci v-ar apuca claxoanele si reclamatiile ca de ce trebuie asteptat atat? Cata ipocrizie…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.