Ultima actualizare: azi, 22:30
Locale

Proiecte importante la Carei: bibliotecă nouă, bazin de înot, locuinţe sociale

Proiecte importante la Carei. Prin suplimentarea fondurilor alocate Programului Operațional Regional (POR), Primăria municipiului Carei a primit finanțare pentru patru noi proiecte, în valoare totală de circa 11,8 milioane de euro. Proiectele se referă la construcția unei biblioteci, a unui bazin de înot, construcția de locuințe sociale, respectiv reabilitarea și modernizarea Grădiniței Nr.3, a declarat primarul municipiului Carei, Eugen Kovacs.

Proiectul viitorului centru multifuncțional are valoarea de 5 milioane euro

Viitorul centru multifuncțional va găzdui biblioteca, o sală de proiecție, o sală de meditație cu muzică ambiamentală și spații de recreere. De asemenea, la demisol va fi amenajată o parcare cu o capacitate de 70 de locuri, a declarat directorul tehnic al Primăriei Carei, Carmen Egli. Centrul multifuncțional va fi construit pe locul fostelor sere ale orașului. Administrația locală a și început pregătirea terenului pentru realizarea investițiilor, săptămâna trecută fiind demolate vechile sere.

Proiectul privind construirea unui centru recreativ în zona stadionului Victoria are valoarea de 2,9 milioane euro.

Centrul recreativ va cuprinde un bazin de înot (25 m lungime cu şase culoare), a unei săli de gimnastică de mici dimensiuni, care să aibă alături un teren de fotbal de mici dimensiuni şi a unui şah în aer liber.
Proiectul privind construirea unui ansamblu de 56 locuinţe sociale, adică a şapte blocuri cu câte opt apartamente, are valoarea de 2,8 milioane euro. Proiectul privind reabilitarea și modernizarea Grădiniței Nr.3 are valoarea de 1,1 milioane euro.

Sursa: Primăria Carei

4 comentarii

  1. g Răspunde

    un adevarat primar.

  2. Podravka Răspunde

    Asa avem speranta ca sa devina Careiul peste cativa ani pe NIVEL austriac.

  3. a Răspunde

    Ca om care am strabatut Careiul.. daca iar asa voteaza locuitorii, in asa oras sa traiasca.

  4. Lochly Răspunde

    Asteptam pe primare sa se laude si cu noua jucarie, jurista adusa “pe usa din dos” , pe filiera ciumesteana. Ca prea o tine ascunsa, multa lume nici nu-i stie valoarea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.