Ultima actualizare: azi, 20:09
Locale

Românii întorși din Italia care mint în declarații răspund penal

Românii întorși din Italia care mint în declarații răspund penal. Ministrul interimar al Afacerilor Interne, Marcel Vela, a declarat că de marţi se vor introduce în formularele înmânate la frontieră şi prevederi din Codul penal privind declaraţiile false, scrie Agerpres, citat de Digi24.

Concret, cei care se întorc din Italia de teama coronavirusului și fac declarații false vor suporta rigorile legii, a declarat Marcel Vela. Declarația ministrului de Interne vine în urma celor întâmplate la Suceava, acolo unde nu mai puțin de 300 de romi care s-au întors din Italia au mințit la vamă că vin din Germania.

„În toate formularele, începând de mâine, vom introduce şi rubrica cu prevederile din Codul penal pentru cei care fac declaraţii false, îşi asumă acest risc şi trebuie să ştie la ce să se aştepte. În prima fază, în acest formular nu am introdus şi un articol sau o rubrică, o clauză prin care să prezentăm măsurile coercitive, crezând că fiecare cetăţean e responsabil şi înţelege. Nu am dorit să venim cu măsuri coercitive sau cu ameninţări, dar începând de mâine, tocmai după cazul de la Suceava şi cel din Sadova, vom lua această măsură şi vă garantez că vom aplica legea. (…) Cei care se joacă cu sănătatea publică (…) vor suporta rigorile legii”, a declarat ministrul Vela în cadrul unei conferințe de presă.

Marcel Vela a menţionat că în Uniunea Europeană se poate circula şi cu buletinul, şi cu paşaportul şi că nu putea fi obligat un cetăţean să prezinte permisul de şedere din Italia sau din Germania. El a făcut apel la persoanele care se vor întoarce din Italia şi China să completeze cu date reale formularele.

„Aş face un apel către toate persoanele care s-au întors şi se vor întoarce din Italia şi din China sau către cele care au intrat în contact cu aceste persoane şi care pot fi posibili purtători de virus să completeze cu date reale formularele înmânate de către reprezentanţii din frontieră, iar după evaluarea medicală să respecte cu stricteţe recomandările personalului medical. Dacă nu sunt corecţi, dacă nu sunt sinceri în completarea acestor formulare, trebuie să realizeze că (…) îşi fac rău lor şi familiilor lor”, a afirmat Vela.

Sursa: Digi24

2 comentarii

  1. bla Răspunde

    Aiai din dreapta e cu virus! Se vede pe ochii ei :))) Carantina 15 zile

  2. Satmarean Răspunde

    Să vede clar că are febră !!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.