În această după amiază, în jurul orei 15:00, Inspectoratul pentru Situații de Urgență Satu Mare a fost solicitat să intervină pentru stingerea unui incendiu izbucnit în interiorul unui apartament situat la parterul unui bloc de locuințe de pe strada Belșugului.
Pompierii sătmăreni s-au deplasat rapid la adresa indicată, cu două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD cu echipaj de prim ajutor. La sosirea forțelor profesioniste, întreg apartamentul și casa scării erau inundate cu fum și incendiul se manifesta într-una dintre camere.
Pompierii au reușit lichidarea rapidă a flăcărilor, astfel că incendiul nu s-a extins și la restul apartamentului. Concomitent cu intervenția pentru localizarea și stingerea incendiului, pompierii au procedat la verificarea întregului imobil pentru a se asigura că nici o persoană nu a fost intoxicată cu fum. Din fericire, nu au fost înregistrate victime.
Cauza probabilă de producere a incendiului a fost un scurtcircuit electric la un conductor electric (prelungitor defect postat în apropierea mobilierului).
În urma evenimentului au ars și s-au degradat bunuri combustibile (mobilier, textile) din camera incendiată și s-au degradat pereții din întreg apartamentul.
Sursa: ISU Satu Mare
După investigații vom afla că iarăși covidul e de vină. Tot ce se poate.😱
Ai dubii?lumea nu mai gaseste motive sa iasa din casa.
O fi murit deja peștișorul de aur și nu mai aveau animal de companie de scos la plimbare. Tot ce se poate.