Ultima actualizare: azi, 08:28
Locale

FOTO/VIDEO. Incendii de vegetație în Satu Mare. Semnal de alarmă tras de pompieri

Doar în cursul zilei de ieri, pompierii sătmăreni au intervenit pentru localizarea și stingerea a două incendii de vegetație uscată. Din fericire, în nici unul dintre acestea flăcările nu s-au extins la casele de locuit sau la construcțiile din apropiere, însă pericolul ca acest lucru să se întâmple a fost foarte mare.

Primul incendiu, anunțat în jurul orei 15:40, a cuprins aproximativ 20 ari de vegetație uscată de pe un teren situat pe strada Victoriei din municipiul Satu Mare. La fața locului s-au deplasat subofițerii din cadrul Detașamentului de Pompieri Satu Mare cu o autospecială de stingere, care au localizat și lichidat incendiul în limitele găsite reușind să protejeze două case de locuit.

Cel de-al doilea incendiu a fost anunțat în jurul orei 20:40. Flăcările au cuprins un teren situat pe Drumul Careiului, între localitățile Satu Mare și Vetiș. Pompierii s-au deplasat cu două autospeciale de stingere, iar intervenția pentru localizarea, stingerea și lichidarea consecințelor evenimentului a durat mai bine de o oră. În acest incendiu a ars vegetația uscată pe o suprafață de aproximativ 80 de ari, cauza probabilă de producere a acestuia fiind folosirea focului deschis în aer liber.

,,Țineți cont atunci când doriți să scăpați de resturile vegetale sau de vegetația uscată prin incendiere, că această activitate NU este permisă decât după obținerea acceptului autorității competente de protecţia mediului”.

Sursa: ISU Satu Mare

2 comentarii

  1. 🤐 Răspunde

    Taranii pulii.Evul mediu.

  2. Cris Răspunde

    Trebuie prinși și aruncați în foc.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.