Ultima actualizare: azi, 11:11

Locale

Prefectul Radu Bud: ,,Situația economică la ora actuală, cea mai îngrijorătoare”

Prefectul Radu Bud a participat în data de 19 martie la ședința în sistem de videoconferință condusă de președintele României, Klaus Iohannis, alături de prim-ministrul Ludovic Orban și ministrul Afacerilor Interne, Ion Marcel Vela, având ca temă combaterea efectelor COVID-19. La ședință au fost prezenți subprefecții Altfatter Tamas și Cosmin Bota, și membrii Colegiului Prefectural.

În cadrul ședinței, președintele României a transmis un mesaj de încurajare și de responsabilizare, odată cu decretarea stării de urgență pe întreg teritoriul României pentru o perioadă de 30 de zile.

Președintele României le-a transmis celor din administrația locală să fie pregătiți pentru situațiile care vor urma, pentru că numărul de cazuri va crește. De asemenea, președintele Klaus Iohannis le-a recomandat românilor din Diaspora să nu vină acasă de sărbători, ținând cont de contextul european. Președintele a reamintit că sunt restricții de circulație în Europa și că, odată ajunși la graniță, ei trebuie să intre direct în izolare sau în carantină.

La finalul videoconferinței, prefectul Radu Bud a cerut celor prezenți să se conformeze noii situații, odată cu decretarea stării de urgență și le-a cerut responsabilitate și curaj în a lua decizii corecte și rapide.

”Situația economică la ora actuală este cea mai îngrijorătoare deoarece o serie de societăți comerciale și-au închis activitatea. Pe lângă cele care sunt supuse legii situației de urgență, sunt și celelalte care s-au închis datorită lipsei de comerț sau posibilității de a trimite marfă, materiale, materii prime către alte țări. Toți aceștia alături de angajații săi se vor regăsi în aceste zile în evidența Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă. Este un motiv pentru care atât la AJOFM, cât și la DSP am luat decizia, de câteva zile, de a întări echipa, așa cum Ministrul Sănătății a cerut astăzi în cadrul ședinței, respectiv medicii din sistemul școlar și asistenții au fost cooptați la sediul DSP, de unde monitorizează telefonic, zilnic, starea persoanelor aflate în autoizolare la domiciliu. Începând de azi, de la Direcția de Statistică au fost detașați trei angajați pentru a ajuta pe partea informatică și introducerea datelor.

Legat de domeniile agricultură și construcții, domenii care sunt în funcțiune și sperăm să treacă cu bine peste această perioadă, încercăm să le protejăm. Satu Mare are extrem de multă activitate în domeniul automotive. Rând pe rând, fabricile s-au cam oprit, mai sunt câteva în funcțiune, astfel că în următoarele zile este posibil să avem un aflux din partea aceasta. M-aș bucura să nu se întâmple acest lucru, tocmai de aceea funcționează transportul rutier de marfă prin punctele de frontieră cu prioritate.

Lucrările la cel mai mare șantier din județ, șantierul centurii orașului, continuă. De asemenea, sunt lucrările mici care funcționează în oraș își continuă activitatea și nu putem decât să ne bucurăm și nu ne rămâne decât să-i încurajăm pe cei care mai reușesc să funcționeze în această perioadă de criză”, a declarat prefectul Radu Bud.

Prefectul le-a trecut în revistă directorilor de deconcentrate câteva măsuri luate la nivelul județului și care s-au regăsit și la celelalte județe și chiar prin Ordin de ministru, amintind aici escortarea românilor intrați în țară prin punctele de trecere a frontierei care au fost transferați către județele lor de domiciliu și relocarea persoanelor carantinate în centrele lor de domiciliu. Această hotărâre s-a dovedit una benefică și autorizată la nivel național.

Prefectul a tras un semnal de alarmă cu privire la persoanele aflate în autoizolare care, începând de azi, prin ordin comun, și echipaje mixte formate din polițiști și jandarmi, vor fi verificați la domiciliu.

Prefectul le-a solicitat directorilor de deconcentrate să se adapteze situației care se poate schimba de la o oră la alta și să fie responsabili.

Sursa: Comunicat de presă Instituția Prefectului Satu Mare

 

 

6 comentarii

  1. Ivan Rodion Răspunde

    Sunteți niste peneliști mincinoși !
    Sunt directorul unei firme de construcții care are in derulare proiecte finanțate prin PNDL. Avem lucrări executate, Cereri de plata depuse in Decembrie 2019, Ianuarie si Februarie 2020 si Nu sunt încasate ! Bă mai mult, ministrul Grinda si Guvernul Orbán, trimite tot felul de controale ca sa ne găsească ,,nod in papura” si sa aibă ,, motive “ pentru a nu achita lucrările executate. Asa ajutați voi sectorul construcțiilor ?

    PS. Radule, esti doar o sluga trista si mincinoasa !
    Daca vrei detalii, lasă-mi un mesaj si te contactez !

    • Aaa Răspunde

      Numa’ o intrebare : esti d-ala cu lucrari incredintate direct ? Sau de-alu govor bacsi ? Nuuu ? Uita ca am intrebat …

  2. Vitok lucian Răspunde

    Domnule Bud pina acuma ati trecut prin prefectura precum cetateanul de rind prin vama Petea.Acuma se schimba foaia daca nu reusiti sa faceti ceva pzitiv oamenii nu o sa va ierte .Opritiva sa aprobati si sa repetati tot ce vine de la Bucuresti nici ei nu stiu ce sa faca.Veniti cu ceva nou uitativa un pic la tarile care reusesc ceva.Ati auzit de sistemul de verificare Dryving,cautatil!.Miscativa mai repede Toate GHETOURILE din Satu Mare radetile igenizati si imbracati persoanele defavorizate sa nu spun tiga..Va rugam sa va miscati repede ce naiba sunteti Legea in Satu Mare.

  3. [email protected] Răspunde

    Toate țările pun pe primul loc OAMENII!! OAMENII SUNT CEI MAI IMPORTANȚI !! Numai pentru șefii din România e pe primul loc economia. Sigur că e foarte importantă și economia, dar dacă vor muri sau se vor îmbolnăvii mii de oameni, cine va munci în economie??? Peste tot e obligatotiu ca oamenii să stea în casă, să muncească de la domiciliu, desigur unde e posibil. La noi oamenii sunt obligați să meargă la serviciu, pentru că au niște șefi cu minți înguste, Să nu uităm că PROSTIA se plătește! Încercați să judecați, încercați să judecați, să vă pese în primul rånd de oameni. Voi, cei ce sunteți șefi chiar nu înțelegeți că sutele de mii de români care au venit din Italia și Spania au adus aici FOCARUL COVID?? Vreți să vă transformați în CRIMINALI???

    • 112 Răspunde

      “Situația economică la ora actuală, cea mai îngrijorătoare”
      Tot la economie,ci nu la popor s-au gandit si UK si USA pana acum cateva zile….dar au inteles ca e gresit. Romanii vor sa incerce si ei senzatia pe care au simtit-o UK si USA.

  4. diana Răspunde

    Abia ce au intrat in tara si deja fug pe la institutii sa isi rezolve acte..somaj..etc..parca trebuiau sa se autoizoleze…MACAR 3 SAPTAMANI TOATA LUMEA ACASA…CA ALTFEL AJUNGEM iTALIA..!!!!!DA CINE SA PRICEAPA ASTA????

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.