Ultima actualizare: azi, 20:09
Locale

S-a schimbat ora! Astăzi este cea mai scurtă zi din an: 23 de ore

S-a schimbat ora! Astăzi este cea mai scurtă zi din an: 23 de ore. Trecerea la ora de vară s-a făcut în noaptea de 28 spre 29 martie 2020, atunci când ceasurile s-au dat înainte cu o oră, astfel că ora 3:00 a devenit ora 4:00. Astfel, astăzi, 29 martie 2020, este cea mai scurtă zi a anului, având 23 de ore.

În perioada orei de vară, diferenţa dintre ora oficială a României şi Timpul Universal (GMT) va fi de trei ore (față de două ore la ora de iarnă).

Introducerea orei de vară a avut ca scop creșterea numărului de ore în care oamenii beneficiază de lumina naturală a Soarelui și a fost extrem de avantajoasă pentru cei care lucrau pe vremuri în agricultură. Trecerea la ora de vară se face la circa o săptămână după echinocțiul de primăvară, în această perioadă durata de lumină crescând treptat până la solstițiul de vară, momentul în care Soarele va lumina cel mai mult în emisfera nordică. 

Sistemul orei de vară şi de iarnă presupune  o ajustatare cu o oră a ceasurilor în fiecare primăvară şi toamnă. La ora de vară, ceasul se dă înainte cu o oră (ora 3:00 devine ora 4:00), în timp ce la ora de iarnă operațiunea e inversă, ceasurile se dau înapoi cu o oră și ora 4:00 devine ora 3:00.

Trecerea la ora de iarnă 2020 se va face în ultimul weekend din octombrie, adică în noaptea de 24 spre 25 octombrie, când ora 4:00 va deveni ora 3:00.

Ora de iarnă este considerată ora standard.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.