Ultima actualizare: ieri, 22:28
Locale

Sătmăreni amendați cu câte 20.000 lei. Unii au mințit la vamă, alții nu au respectat autoizolarea

Direcția de Sănătate Publică Satu Mare a amendat în total 5 persoane pentru nerespectarea recomandării de autoizolare la domiciliu, cu câte 20.000 lei. Dintre acestea, în două cazuri s-au întocmit dosare penale sub aspectul comiterii infracțiunii de fals în declarații, conform art. 326 Cod Penal. Acestea au declarat în fals, la intrarea în țară, în Punctul de Frontieră Petea, că au tranzitat doar Italia, însă din verificări a rezultat că acestea se aflau de mai mult timp în Italia. Aceste cazuri au fost instrumentate de către lucrători din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Satu Mare.

La data de 13 martie a.c., polițiștii din cadrul Secției Politie Rurală Gherta Mica s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că la data de 12 martie a.c. un bărbat, de 39 de ani, dintr-o comună de pe raza de competență a Secției, s-a întors la domiciliu din Italia, declarând in fals la intrarea în țară, in Punctul de Frontieră Petea, că a tranzitat doar Italia, însă din verificări a rezultat că acesta se afla de mai mult timp in Italia.

Tot la aceeași dată, polițiștii Secției Politie Rurală Gherta Mica s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că o femeie, de 45 de ani, dintr-o comună de pe raza de competență a Secției, s-a întors la domiciliu in data de 12 martie a.c., din Italia, tara aflată în zona de risc de transmitere a virusului Covid19, declarând in fals la intrarea în țară, in Punctul de Trecere a Frontierei Petea, că a tranzitat Italia, însă din verificările efectuate de polițiști a rezultat faptul că aceasta se afla de mai mult timp in Italia.

Avand in vedere aspectele constatate, in ambele cazuri s-a luat legătura cu Direcția de Sănătate Publica Satu Mare pentru luarea fata de ambele persoane și a membrilor familiilor acestora, a masurilor specifice răspândirii virusului Covid 19. De asemenea, in ambele cauze s-au întocmit dosare penale sub aspectul comiterii infracțiunii de fals în declarații, conform art. 326 Cod Penal.

5 comentarii

  1. pop Răspunde

    A-r trebuie si vreo 3-6 luni de “autoizolare” la puscarie,dar asa is romanii pana nu is loviti in cap nu se invata minte.
    Daca faci o tura prin Micro17 si Carpati o gramada de mosi stau pe banci la soare o gramada de parinti inconstienti i-si plimba nou nascutii

    • Feri Răspunde

      Perle de gramatică: “a-r”, “i-si”. Bravo! Pupici pentru doamna învățătoare!

      • Manea Răspunde

        Nu i-a plăcut botanica

      • Satmarean Răspunde

        SUNGURA TA PROBLEMA ACUM E GRAMATICA!!!!!!!!!!!!

        • Nha Răspunde

          Nu e singura , e una dintre probleme, alta e bunul simt . Alta e “ parul din ochii unuia “ , care crede ca , iarta-mi cacofonia , cunoaste adevarul absolut . Asadar , daca ai ceva de comentat , comenteaza la articol . In ce ma priveste , am incercat numai sa “ te centrez “ . Probabil numai atat .

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mai multe despre Locale
Șofer sătmărean, prins de polițiști cu permis fals de Ungaria

Polițiștii au surprins ieri, 15 martie, un bărbat, de 39 de ani, la volanul unui autoturism prezentând un permis de...

Închide