Ultima actualizare: azi, 09:16

Locale

FOTO. Noi incendii de vegetație în județ. Pompierii au intervenit astăzi în trei localități

Noi incendii de vegetație în județul Satu Mare. Pompierii sătmăreni au intervenit astăzi în trei localități, în decurs de trei ore.

,,Azi, între orele 15:00 și 18:00, s-a intervenit pentru stingerea a trei incendii de vegetație uscată în localitățile: Resighea, Târșolț și Racșa”, anunță reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență.

Pompierii continuă să tragă un semnal de alarmă cu privire la incendierea terenurilor. Intervențiile pentru limitarea propagării și stingerii acestor incendii sunt dificile, sunt de lungă durată și presupun un efort susținut. Totodată, incendiile de vegetație uscată pot provoca pagube materiale însemnate prin propagarea acestora la construcții, instalații, terenuri, culturi agricole, păduri, căi de transport aflate în apropiere.

Redăm în continuare câteva aspecte legale privind desfășurarea unor astfel de acțiuni:

Lucrările de ardere nu sunt permise decât cu obţinerea acceptului autorității competente de protecția mediului, după care este obligatorie informarea serviciilor publice comunitare pentru situații de urgență și obținerea Permisului de lucru cu focul de la primăria pe raza căreia se va efectua arderea. Emiterea permisului se face prin grija primarului de către șeful serviciului voluntar pentru situații de urgență sau persoana desemnată în acest sens. Acesta se întocmeşte în două exemplare, unul se înmânează persoanei care execută operaţiunile cu foc deschis, iar celălalt rămâne la emitent.

Constituie contravenţii şi se sancţionează cu amendă de la 1000 la 2500 lei, conform H.G.R. nr. 537/2007 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor la normele de prevenire şi stingere a incendiilor, următoarele fapte:

  • arderea resturilor vegetale, gunoaielor, deşeurilor şi a altor materiale combustibile, fără obţinerea permisului de lucru cu foc şi fără luarea măsurilor pentru împiedicarea propagarii focului la vecinătăţi;
  • amenajarea locurilor pentru utilizarea focului deschis în condiţii şi la distanţe care favorizează propagarea focului la construcţii, depozite, culturi agricole, păduri, plantaţii şi alte vecinătăţi.

Un comentariu

  1. Gogu Styuk Răspunde

    Incendii de padure ???Racsa??Acolo unde acum, in timp ce omului de rand ii este interzis sa iasa din casa fara o justificare clara,iar intalnirile de grup sunt interzise,unii fac offroad prin padure,si sunt clar mai multi decat trei,atat cat permite ordonanta,iar ce e mai curios,tocmai acolo izbucnesc incendii de padure ??Doar orasenii nu au voie sa iasa din casa ?? https://www.youtube.com/watch?v=xkfURC0LED0 -filmat ieri !!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.