Ultima actualizare: ieri, 22:15

Locale

Primăria Satu Mare cumpără tablete pentru elevii fără posibilități financiare

Primăria Municipiului Satu Mare va aloca fonduri destinate elevilor care nu au la dispoziție tablete sau calculatoare, pentru a urma cursurile online.

Inspectoratul Școlar a transmis Primăriei o situație din care rezulta că un număr de 901 copii din municipiu nu pot beneficia de predarea online întrucât au o situație materială care nu le-a permis părinților să le cumpere tablete sau calculatoare.

,,Am decis să alocăm fonduri pentru achiziționarea de tablete. Acestea vor fie puse la dispoziția acestor copii, asigurându-se inclusiv conectarea la internet, să poată să beneficieze de cursurile online, pe care școlile din Satu Mare le țin în această perioadă”, a declarat primarul Kereskényi Gábor.


Reamintim că aproximativ trei sferturi din elevii din judeţul Satu Mare au participat la cursuri online organizate de către profesorii lor.

Inspectorul şcolar general, Călin Durla, a precizat, pentru PortalSM, că 75% dintre copiii din judeţ au acces la sistemul de învăţământ online, urmând ca acest program să crească. Inspectoratul Şcolar are în implementare două proiecte europene prin care să achiziţioneze tablete pentru copiii din mediile defavorizate.

În momentul de faţă, cele mai mari probleme în privinţa accesului la şcoala online sunt în mediul rural, o comunitate aparte fiind cea de rromi.

7 comentarii

  1. Profesor Răspunde

    Asta da! Dacă e adevărat!

  2. satmarean Răspunde

    chiar i-mi trebuia o tableta ieftina. ma duc la carciuma sa cumpar una.

  3. edit budai Răspunde

    Le pune si internet

  4. Buna Răspunde

    dupa o saptamine de la primire o sa fie la vinzare.

  5. Peda Gogu Repetent Răspunde

    Iar nu v-ați prins! Până se termină procedura de achiziție se termină și anul școlar. Dar sună bine ca promisiune.

  6. CRISTIAN D, Răspunde

    Este putin probabil ca sunt in Satu Mare doar 901 copii care nu au: tableta , laptop (calculator portabil) sau desktop (calculator de birou).
    Si nepoata mea impreuna cu multi colegi de clasa urmaresc si participa la orele de scoala (activitatea scolara) de pe telefonul mobil,in speta ,smartfone (telefon inteligent).,ceea ce o dezavantajeaza foarte mult .( la ora cind trebuie sa-si faca temele)
    1./ In primul rind ecranul este mic ț
    2./ Nu ai posibilitatea de a folosi multiple ferestre deodata.
    3./Cind trbuie sa redactezi orice esti mult mai limitat.
    4./NU ai ” POWER POINT” si nici alte programe utile de editare ca pe un calculator, …E.T.C.

  7. CRISTIAN D, Răspunde

    In primul rind inspectoratul ar tebui sa faca o recenzie ( sa cuantifice, sa numere) elevii care participa la clasele on-line si sa afle citi dintr-e acestia au Calculator Portabil sau Calc. de Bi.rou, si citi au tablete.
    Si sa nu ia in considerare si pe cei care au doar Smart-mobil, pt. ca in mod clar,acestia sunt dezavantajati fata de cei care au calculator.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.