Ultima actualizare: azi, 16:16
Locale

Toți medicii de familie din județ efectuează consultații. Cazurile simple, rezolvate de la distanță

În această perioadă, toți medicii de familie din județ efectuează consultații, numărul de solicitări din partea pacienților se menține, dar se încearcă rezolvarea cazurilor simple de la distanță, fără deplasarea bolnavilor la cabinetele medicale, informează Instituția Prefectului Satu Mare.

Autoritățile au asigurat că vor întreprinde toate demersurile pentru protejarea medicilor de familie și a personalului auxiliar de infectarea cu coronavirus, în acest sens urmând să le pună la dispoziție echipamente de protecție. Totodată, medicii de familie vor fi angrenați în activitatea de supraveghere medicală a pacienților bolnavi COVID-19, asimptomatici sau cu forme ușoare și internați în centre de carantină.

Reprezentanta CJAS Satu Mare a informat medicii că vor fi decontate inclusiv consultațiile efectuate în regim de telemedicină și a clarificat modalitatea de acordare a concediilor medicale persoanelor angajate și care s-au aflat în autoizolare la  domiciliu sau în carantină instituționalizată.

Prefectul le-a transmis medicilor de familie că li se vor asigura toate condițiile pentru a-și desfășura în siguranță actul medical, mulțumindu-le pentru efortul din această perioadă grea și contând pe profesionalismul de care vor da dovadă în continuare.

Sursa: Instituția Prefectului Satu Mare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.