Un angajat al UPU Satu Mare îi mulţumeşte public unui taximetrist din Satu Mare care îi duce gratuit atât pe el, cât și pe colegii săi, la serviciu şi spre casă după ieşirea din tură.
Acesta doreşte să rămână anonim, precizând că nu este important numele său, ci mai degrabă gestul taximetristului.
“Am fost pentru a treia oară cu acest domn taximetrist care transportă gratuit angajaţii UPU. I-a dus şi pe mai mulţi colegi. Este un gest frumos al lui şi al firmei. Nu este vorba despre suma în sine ci despre gest, este prietenul nostru. Are lipit pe geam un mesaj în care spune că transportă gratuit personalul UPU. Din câte am înţeles el are o fiică studentă la medicină iar acest lucru l-a sensibilizat!”, a precizat bărbatul, pentru PortalSM.
Se pare că acest taximetrist, a cărui identitate nu este cunoscută încă, s-a oferit să sprijine şi Serviciul de Ambulanţă Judeţean în caz că ambulanţele nu vor fi suficiente.
Felicitări !!
Sper să nu fie interlopul de efty.
In rest repet..felicitări și stimă respectivului taximetrist!
Merită doctorii,la ce salarii de mizerie au ar fi rușinos pt taximetrist să ceară bani. Să ceară de la cei care merg la fabrica că ăia cu 75% își permit. Numai bugetarii sunt eroi, numai ei își riscă sănătatea,cei care muncesc să primească ei bani nu riscă nimic.
Corect spus!
De ce să-i ducă gratuit? Au salarii foarte bune și își fac datoria, nimic în plus!
Oare cand se va termina odată cu ridicarea in slavi a medicilor? Ajutorul ar trebui dat celor care lucrează în fabrici sau celor care au venituri mici si traiesc si muncesc doar ca sa isi plateasca cheltuielile si mancarea.Ei ar trebui să fie ajutați de taximetriști.
Pacat ca toate gesturile catre cadrele medicale nu se ….întorc la fel atunci când ajunge omul pe mana lor. Din nefericire , traim acum vremuri care a impartit societatea in doctori ( cadre medicale ) si …..restul lumii . Noi , restul lumii , cei care producem banii ( in general privatii ) pentru toti , nu mai contam .
foarte ok raspuns, si eu mereu aud linia intai dar ce vor sa nu lucrreze nimic, bine ca nu am fost noi linia 1 la privati o zi libera nu am avut pe perioada asta, a zis cine vrea munceste cine nu sa plece
@unu,Cel puțin tu ai de lucru,eu și soția șomaj tehnic,am pierdut tichetele 600 Ron+ plătiți cu 75%, fără sporuri, fără nimic. Am pierdut practic un salariu în casă. Ăștia, eroii,pe lângă cât au mai primesc și stimulent pt lipsa de șpagă. Iar dacă reușesc să omoare pe unul cu Covid , alți bani. Sunt deja 400 000 șomeri de la privat,plus 1 milion șomaj tehnic,dar ăia nu contează. Și se întreabă de ce pleacă lumea la sparanghel. Păi ce opțiuni ai, să trăiești cu 500 Ron ajutor de șomaj?
Sunteti doi analfabeti si va mirati de ce muriti de foame! Aveti timp acum sa puneti mana pe carte si sa deveniti medici! Sunteti doar niste executanti prosti care nu gandesc, ci doar le place sa li se spuna ce au de facut
Sunteti doi analfabeti si va mirati de ce muriti de foame! Aveti timp acum sa puneti mana pe carte si sa deveniti medici! Sunteti doar niste executanti prosti care nu gandesc, ci doar le place sa li se spuna ce au de facut
Pai tu ce-ai face , daca – dupa mintea ta – toti ar deveni cadre medicale ? Nu cred ca e corect sa jignesti orice alta profesie (meserie) , doar fiindca UNII nu s-au nascut la fel de norocosi ca ALTII . Respectul il merita nu doar cei cu diploma de medic …..
@unu+altu Puteti avea cata scoala vreti daca va lipsesc cei 7 ani de acasa si nu sunteti in stare sa va spuneti punctul de vedere fara sa-i jigniti. Sa va fie rusine!
@observator, ăștia de la buget se cred rasă superioara. Dar nu e vina lor ,e vina guvernanților că pt voturi i- a cumpărat. Deci ,dacă lucrezi la privat ești prost și analfabet. De aceea merge țara așa bine că e condusă de bugetari. Dacă ești amantă, lingău,neam cu politicienii, ești bugetar, rasă ariană. Pe noi restul daca nu ar trebui să muncim pt ei ne-ar extermina cum încearcă acum cu Covrig ăsta.
Da , din nefericire , multumita guvernantilor pe care i-am avut si-i avem , au reusit sa …..imparta tara in bugetari si ….( fraieri ) privati . Se certifica in timp adagiul latin – DIVIDE ET IMPERA – dezbina si stapaneste !