Ultima actualizare: azi, 21:59

Locale

Două noi trasee montane în județ. Cadoul salvamontiștilor pentru împătimiții de drumeții

Serviciul Public Județean Salvamont Satu Mare vine în întâmpinarea turiștilor și a împătimiților de drumeții montane cu încă două trasee montane în curs de omologare și care, până la ridicarea stării de urgență vor putea fi parcurse în siguranță, asemenea celor cinci, deja omologate.

Primul traseu recomandat se găsește în comuna Bătarci, la aproximativ 45 km de Satu Mare, punctul de intrare în traseu găsindu-se în dreptul pălinciilor situate la ieșirea din satul Tămășeni, având ca punct terminus ruinele cetății Tămășeni, din dealul Cetățuia. Este un traseu ușor care nu necesită echipament special de munte, recomandat tuturor categoriilor de vârstă, având o diferență de nivel de 150 m și care se poate parcurge dus-întors cu vizitarea ruinelor, într-un interval deaproximativ 3 ore.

Traseul turistic în sine este amenajat, dar fiind un proiect mai complex și ținând cont de pandemia Covid-19, finalizarea completă a fost decalată în timp. În realizarea acestui proiect, alături de Consiliul Județean Satu Mare, mai sunt implicate Muzeul Județean, pe partea de panouri informative și amenajarea sitului arheologic, respectiv Primăria Comunei Bătarci cu amenajarea parcării și a pietruirii unei foarte scurte porțiuni de drum.

Al doilea traseu recomandat este de fapt un circuit format din Traseul Cruce Roșie (Borcut Luna-Izvor Trestia) și jumătatea inferioară a traseului Triunghi Roșu (Parcare Telescaun-Poiana Soci). Este un traseu ușor, panoramic, care nu necesită echipament special de munte, recomandat tuturor categoriilor de vârstă, care se poate parcurge în circa 3.30 – 4 ore având pe parcursul lui un loc de popas și două izvoare amenajate. Traseul este în curs de amenajare, dar va fi semnalizat corespunzător pentru a fi parcurs în siguranță, de la data de 15 mai 2020.

Traseele omologate se pot parcurge fără probleme, cu respectarea recomandărilor afișate pe panourile de la intrarea în trasee, privind nivelul de echipare și gradul de dificultate al acestora.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.