Ultima actualizare: azi, 15:37
Locale

FOTO. Serviciul Anticorupție Satu Mare, acțiuni de prevenire în contextul pandemiei de COVID-19

În contextul situației epidemiologice actuale determinată de răspândirea noului coronavirus (COVID-19) și a necesității sprijinirii măsurilor speciale realizate de efectivele M.A.I. pentru reducerea riscurilor contaminării, lucrătorii Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Satu Mare au desfășurat, în perioada 26 martie – 12 mai, 61 activităţi cu scop preventiv în sprijinul structurilor M.A.I., aflate în zona de competență a județului Satu Mare, activități la care au participat 139 de persoane. Acestea au avut în vedere și Recomandarea GRECO (2020)4 din 15.04.2020 privind riscurile de corupție și referințe legale utile în contextul răspândirii COVID-19.

În cadrul activităţilor preventive au fost purtate discuții privind cadrul legal referitor la prevenirea şi combaterea faptelor de corupţie, consecințele corupției în contextul pandemiei, situații în care se pot materializa posibile riscuri de corupție, precum și modalitățile de sesizare a faptelor de corupţie, accentuând asupra necesității manifestării unei atitudini pro active referitoare la sesizarea cu celeritate, a eventualelor cazuri de corupție generate de cetățeni, în care ar putea fi implicați lucrători din cadrul instituției.

Activitățile au fost desfășurate cu lucrătorii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Satu Mare care asigură paza centrelor de carantină din județ, cu lucrătorii din componența echipajelor mixte, formate din polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare și jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Satu Mare, implicați în activitățile de însoțire a convoaielor de persoane care urmau a fi plasate în carantină, cu lucrătorii din cadrul I.T.P.F. Sighetu Marmației care își desfășoară activitatea la controlul documentelor în punctele de trecere, la frontiera României cu Ungaria și cu lucrătorii din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă al Judeţului Satu Mare.

Cu ocazia activităților cu scop preventiv au fost respectate regulile de protecție a personalului și de distanțare socială pentru prevenirea răspândirii COVID 19.

Mesajul Direcției Generale Anticorupție este de toleranță zero la infracțiunile de corupție în condițiile gravității efectelor acestora, raportat la acțiunile de limitare a răspândirii noului coronavirus, atât asupra persoanelor, a comunităților din care fac parte, cât și asupra întregii societăți. Totodată, îndemnăm cetăţenii să ia atitudine împotriva faptelor de corupţie şi să ne sesizeze ori de câte ori este nevoie la Call Center anticorupţie 0800.806.806, la numărul de telefon al Serviciului Judeţean Anticorupţie Satu Mare, 0261705370, prin e-mail: [email protected] şi [email protected] sau la sediul din mun. Satu Mare, str. Bujorului, nr.26.


Sursa: Serviciul Județean Anticorupție Satu Mare

Un comentariu

  1. altu Răspunde

    Da ce pozitie a luat ala de langa masina de jandarmerie din poza 4! gata sa sara la actiune De parca ar fi intr-un film cu cowboy si e in lupta 1 la 1

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.