Sătmăreancă rănită în Maramureș. Seara zilei de sâmbătă, 23 mai, a adus o nouă intervenție pentru salvamontiștii maramureșeni. Incidentul a avut loc în zona Poiana Boului, la coborârea de pe Creasta Cocoșului către Hanul Pintea, informează directmm.ro.
În urma unui apel venit prin Dispeceratul Național Salvamont, a fost sesizat faptul că o persoană de sex feminin s-a accidentat la piciorul stâng după ce a alunecat într-o zonă dificilă.
Echipajul Serviciului Public Județean Salvamont Maramureș a ajuns la fața locului, pentru a acorda primul ajutor, după care a deplasat persoana accidentată, cu ajutorul UT2000 până la ambulanța chemată pentru a prelua victima. Persoana accidentată este o turistă în vârstă de 37 de ani din Satu Mare.
În cele din urmă, acțiunea s-a încheiat cu succes. Victima a fost predată echipajului SMURD și ulterior transportată la spital pentru investigații de specialitate.





Sursa: directmm.ro