Ultima actualizare: ieri, 22:30
Locale

VIDEO. Igiena mâinilor, promovată printr-un videoclip la Spitalul Județean Satu Mare

Igiena mâinilor, promovată printr-un videoclip la Spitalul Județean Satu Mare. Ziua Mondială a igienei mâinilor este marcată anual, la data de 5 mai. În perioada pandemiei COVID-19, campania din acest an Mâinile curate salvează vieți este destinată instituțiilor medicale.

Mesajul principal – Îngrijirile medicale curate sunt în mâinile voastre – este orientat către cei care îngrijesc bolnavii, recomandându-le acestora să se spele pe mâini la momentul potrivit și în mod corect, astfel asigurându-le pacienților siguranță.

Chiar dacă în centrul atenției sunt cadrele medicale, în vederea asigurării unor îngrijiri medicale curate, comunitatea trebuie să conștientizeze același mesaj.

Spitalul Județean de Urgență Satu Mare a derulat în anii anteriori campanii de promovare la nivelul unității spitalicești, dar și în rândul comunității mobilizând la aceste activități sute de persoane.

Campania se desfășoară online anul acesta, și este realizată de către Compartimentul de Prevenire a Afecțiunilor Asociate Actului Medical printr-un filmuleț privind igiena mâinilor. Filmulețul este promovat pe rețelele de socializare cu hashtagurile #handhygiene, #infectionprevention, #SJUSM

6 comentarii

  1. joliku Răspunde

    In loc de dansuri proaste, mai bine s-ar ocupa de bolnavi, ca s-au odihnit bine pe bani frumosi doua luni!

    • Altu Răspunde

      Consultații prin telefon,te operezi singur cu indicații prin telefon,asta da medicină. Ce viața duc ăștia acum, pacienți ioc,statul a avut grijă să le compenseze lipsa șpăgii. Dacă mai merge un amărât la spital îl bagă la covid, îi dă un tratament și în 3 zile l-au și îngropat. Ăștia se roagă să țină prosteala cu virusul o veșnicie.

      • ... Răspunde

        Ai uitat grămada de bolnavi psihici recent produși, depresivi și copiii închiși cu lunile în case fără loc de joacă. Dumnezeu mai știe ce boli nervoase vor dezvolta în timp și ei! Gândește-te ce facem cu sutele de mii de oameni care și-au pierdut definitiv locurile de muncă! Plus cei care aveau nevoie urgentă de tratamente de specialitate. Mai nou dacă nu ai covid nu contezi. Oare așa o fi?

  2. unu Răspunde

    bine ca aveti timp de filmulete , acum serios igiena asta trebuia demult de la gradinita , nu acum , , dar la rromi care nu nu se spala deloc sau care trag la punga ce poti sa ceri

  3. unu Răspunde

    pt 2 esti tu mai mare tigan

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.