Ultima actualizare: ieri, 22:26

Locale

Bărbat condamnat la închisoare, prins la Vama Petea! Predat Serviciului de Investigații Criminale

Bărbat condamnat la închisoare, prins în Vama Petea! Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Petea au identificat și predat reprezentanților IPJ Satu Mare un cetățean român, căutat de autoritățile din Bacău pentru săvârșirea de infracțiuni la regimul circulației.

Sâmbătă, 06 iunie a.c., în jurul orei 12.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Petea, județul Satu Mare, s-a prezentat pe sensul de intrare în țară pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, O. G., în vârstă de 39 de ani, din județul Bacău.

La verificări, politistii au constatat că bărbatul este căutat de autoritățile române, pe numele lui fiind emis, în 03 iunie 2020, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea pentru săvârșirea de infracțiuni la regimul circulației. Băcăuanul a fost condamnat la cinci luni închisoare pentru conducere sub influența alcoolului.

Drept urmare, persoana în cauză a fost predată unui echipaj din cadrul Serviciului de Investigații Criminale din cadrul IPJ Satu Mare, în vederea luării măsurilor legale ce se impun.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.