Ultima actualizare: ieri, 22:30
Locale

FOTO. Lansare-spectacol la Ardud: “Spovedaniile celor ferecaţi”

Noaptea de Sânziene a anului 2020 va rămâne întipărită în memoria celor peste 200 de participanți la lansarea cărții „Spovedaniile celor ferecați” aparținând scriitorilor sătmăreni Felician Pop și Adrian Lupescu, eveniment organizat de Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Satu Mare cu sprijinul Consiliului Județean Satu Mare, Primăria Ardud și Cenaclul Cronograf, care a avut loc în curtea castelului din Ardud.

Acest inedit demers cultural a pornit de la ideea că este necesar ca în spațiul public să fie prezentate formule novatoare capabile să atragă categorii de populație tot mai largi, care să devină actanți ai actului cultural.
Despre volumul apărut la editura ”Limes” din Cluj Napoca – cu o frumoasă prefață scrisă de criticul literar Ion Pop – au vorbit: Robert Laszlo – managerul CJCPCT; Adrian Cozma – șeful de Cabinet al Instituției Prefectului; Ovidiu Duma – primarul orașului Ardud, generoasa gazdă a acestui remarcabil eveniment, precum și omul de cultură și realizatoarea de emisiuni TV, Simina Pop.

“Am muncit câte şase ore pe zi, de luni până duminică. Am scris multe cărţi în viaţa sta, însă niciodată nu am simţit acea bucurie, acea frenezie că prin mintea mea şi prin sufletul meu, să pot readuce 15 oameni ai trecutului. Atunci când am corectat cartea citeam şi spuneam că nu îmi amintesc cum am scris-o. Parcă cineva ar fi dictat cartea aceasta, acest melanj ciudat şi bizar, o să vedeţi personajele acestei cărţi sunt tulburătoare şi teribile. Noi trebuia să facem lansarea mâine, apoi cineva ne-a spus că noaptea de sânziene este înainte de zi, am mutat-o în 23 iunie noaptea, şi am constatat că se împlinesc exact 20 de ani de când a trecut la cele veşnice Mihai Neamţu din Prilog. Iată ce coincidenţă tulburătoare”, a spus Felician Pop.


Autorii au ilustrat muzical multe din temele acestei cărți misterioase, cu compoziții proprii de muzică folk.

Atmosfera magică a fost fericit întregită, de renumitul interpret de muzică populară, Petrică Mureșan, de prestația Cavalerilor din Ardud, conduși de Cristian Micle dar și de parada cailor profesorului Gigel Buth.


“A fost o noapte memorabilă, presărată cu surprize eclatante, cu momente inedite, neobișnuite la o lansare de carte. Cred că intrăm de acum într-o nouă etapă de valorificare a istoriei și literaturii locale și ne bucurăm când constatăm că din ce în ce mai mulți oameni sunt interesați de trecutul locurilor natale. Pentru noi, cultura nu reprezintă un fenomen enclavizat, care se adresează doar câtorva cunoscători, ci devine pe zi ce trece, unul de masă, care contribuie, indubitabil, la educația culturală a sătmărenilor și nu numai. Vă asigurăm că vom mai organiza astfel de evenimente ieșite din comun, în care spectaculosul se armonizează cu actul cultural de cea mai bună calitate”, a declarat Robert Laszlo, managerul CJCPCT Satu Mare.

6 comentarii

  1. MAE Răspunde

    Ea este noua iubita a lui popo? Cam mult este promovata si ne întrebăm dc si ce da la schimb.

  2. El Răspunde

    Ati facut praf distanta sociala. Ei pot , daca faceam noi, eram amendati. Noroc ca erau numai lacuste acolo, deci nui pierdere daca crapa. Dauar covidu in toti

  3. scriitor Răspunde

    Alți bani publici cheltuiți pentru interese de GRUP! Atâția scriitori și artiști valoroși din Satu Mare și-au publicat cărțile pe banii lor, autoritățile n-au avut bani pentru ei!

  4. Satmareanul Răspunde

    Da legea spune una … PNL face alta … bine ca ati vrut PNL … bine ca nu e problema ca ei nu respecta legea ca de vina e PSD … jo napot kivanok PSD … atat stiti, atat puteti, vai de mama celor 65% care au votat PNL la putere … uite ei sunt cei care nu respecta nimic …
    Doamne da-le minte ca putere ai dat!

  5. H Răspunde

    Lasa ca vine UDMR -ul la putere.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.