Ultima actualizare: azi, 11:56

Locale

Pădurea Eminescu, ce leagă județul Satu Mare de Maramureș, reamenajată

Pădurea Eminescu, ce leagă județul Satu Mare de Maramureș va fi readusă la viață. Monumentul a fost vizibil mulți ani, însă după ce unii dintre arbori au fost arși, vandalizați, numele poetului a fost înghițit de pădure. Acum, primarul din Seini spune că va face demersuri pentru a reface obiectivul ce era vizibil de pe drumul ce leagă Satu Mare de Baia Mare, informează Libertatea.

Turiștii care trec prin Maramureș ar putea să vadă peste ceva vreme un monument natural cu totul aparte: o “construcție” formată din câteva mii de arbori care să redea numele acestuia. Ar fi o reconstrucție, pentru că monumentul a fost vizibil zeci de ani, dar a fost vandalizat și înghițit de pădure. În urmă cu mai bine de 70 de ani, când cel de-al Doilea Război Mondial era pe cale să izbucnească, 20.000 de soldați ai Armatei Române ar fi participat la realizarea acestui monument natural grandios, un omagiu adus poetului național Mihai Eminescu.

Vizibil de la 10 kilometri

Pomii au fost plantați pe dealul Comja din apropiere la jumătate de veac după moartea marelui poet, în 1939. Conform scriitorului Felician Pop, citat acum mulți ani de Agerpres, cifrele erau amețitoare pentru un monument:

  • 10.000 brăduți fuseseră folosiți;
  • 10 kilometri era vizibilitatea monumentului;
  • 116 metri lungime și 32 de metri lățime aveau cele 8 litere;
  • 12/24 metri era mărimea unei singure litere.

Libertatea a stat de vorbă cu primarul localității, Gabriela Florica Tulbure, cel care a crescut cu obiectivul ce duce cu gândul la literele din Hollywood.: ,,Să-i redăm lui Eminescu ce îi aparține”, spune edilul.

Nu mai puțin de 20.000 de soldați ar fi participat la sădirea originală a brazilor pe deal, iar monumentul a fost îngrijit din timp în timp, iar unii brazi erau resădiți. Primarul spune că va face demersuri pentru a reface obiectivul ce era vizibil de pe drumul ce leagă Satu Mare de Baia Mare

,,Suntem în discuții, vrem să refacem monumentul, am vorbit cu domnul primar din Racșa și cu proprietarii terenului. Să fiți siguri că îi vom reda lui Eminescu ce-i al lui, pentru că e un obiectiv unic, din câte știu eu, și în lume”.

Dacă în 2013 literele încă se distingeau, În 2020, conform imaginii de pe Google Earth, restul pădurii înghițise monumentul.

Așa se vedea monumentul cu Google Earth în urmă cu opt ani
În 2013, literele încă se distingeau
În 2020, conform imaginii de pe Google Earth, restul pădurii înghițise monumentul.

Sursa: Libertatea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.