Ultima actualizare: azi, 16:16
Locale

Biblioteca Judeţeană, închisă pentru public. Managerul neagă zvonurile privind COVID-19

Biblioteca Judeţeană Satu Mare a fost închisă pentru public începând din această dimineaţă. Managerul instituţiei, Lacrima Istrăuan, a declarat pentru PortalSM că are loc o igienizare şi a negat zvonurile potrivit cărora igienizarea s-ar face ca urmare a faptului că un angajat ar fi intrat în contact cu un pacient infectat cu COVID-19.

“Avem o perioadă în care facem igienizare, ne terminăm o parte din inventar. E vorba de câteva zile, maxim săptămâna aceasta. Acum publicul nu are acces, profităm să ne rezolvăm câteva treburi interne, dar nu o închidem. E vorba de câteva zile până igienizăm iarăşi spaţiile, să fie şi colegii protejaţi. Facem igienizări şi pentru că e necesar din când în când să facem, mai ales că documentele pe care le primim în bibliotecă le carantinăm, după aia le punem la raft.

Cât e deschisă biblioteca, igienizare ca lumea facem în ideea că dezinfectăm clanţe şi avem soluţie de deinfectat pe mâini, dar din când în când e nevoie să facem şi igienizări mai complexe”, a spus Lacrima Istrăuan.

Întrebată cum comentează informaţiile care circulă în Palatul Administrativ, potrivit cărora un angajat ar fi intrat în contact cu un pacient infectat cu COVID, aceasta a răspuns: “Nu avem nicio persoană cu COVID”.

“Deocamdată, nu avem ceva oficial să ne spună ceva. Deocamdată, igienizăm pentru protecţia angajaţilor şi a publicului”, a adăugat managerul Bibliotecii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.