Ultima actualizare: azi, 16:16
Locale

DSVSA Satu Mare: 14 focare de pestă porcină confirmate în județ. Alte 12 suspiciuni raportate

La această oră, în județul Satu Mare, există confirmate 14 focare de Pestă Porcină Africană la porcul domestic, în 14 exploatații non profesionale din localitățile, Pir – 1, Sanislău – 7,  Târșolț – 1, Bixad – 1, Medieș  Râturi – 1, Remetea Oașului – 1 și Căuaș – 2, informează Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Satu Mare.

În această săptămână au mai fost raportate încă 12 suspiciuni de Pestă Porcină Africană în localitățile Târșolț – 1, Bixad – 1, Certeze -1, Vama – 2, Resighea – 2, Chereușa – 4, Orașu Nou Vii – 1. Probele recoltate de la suinele bolnave au fost expediate spre confirmare sau infirmare, la Laboratorul acreditat pentru diagnosticare PPA. Au fost luate toate măsurile legale, pentru a preîntâmpina difuzarea bolii, în  alte localități din județul nostru.

DSVSA Satu Mare atenționează crescătorii de suine să sporească măsurile de biosecuritate, în exploatațiile pe care le dețin, datorită cazurilor de Pestă Porcină Africană care evoluează în județul nostru, atât la porcii domestici cât și la mistreți.

Sursa: Comunicat de presă DSVSA Satu Mare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.