Ultima actualizare: ieri, 22:15

Locale

Structură modulară pentru pacienții suspecți de COVID-19, în municipiul Satu Mare

O structură modulară în care vor fi trataţi pacienţii suspecţi de infectare cu COVID-19 va fi amplasată în incinta Spitalului de Boli Infecţioase din municipiul Satu Mare.

Managerul Spitalului Județean Satu Mare, Adrian Marc, a precizat că solicitarea a venit din partea Direcţiei de Sănătate Publică.

“Va fi o structură modulară de 20 de locuri, o persoană pe salon unde vom putea asista medical persoane care sunt cu suspiciuni de infectarea COVID în ideea în care pe fondul creşterii din ultima vreme a trebuit să relocăm tot ce înseamnă patologie infecţioasă non-Covid, cum a fost în perioada stării de urgenţă, patologie de adulţi în cadrul secţiei de Interne iar partea de copii în cadrul secţiei de chirurgie pediatrică, pentru ca sediul de pe Corvinilor să rămână doar pentru pacienţii Covid. Această structură modulară va fi amplasată în toamna acestui an în spatele clădirii secţiei de boli infecţioase”, a declarat Marc.

Potrivit managerului, a fost demarată deja licitaţia, termenul de efectuare a lucrărilor fiind de 45 de zile.

Un comentariu

  1. Der Doktor Răspunde

    Locul e una, specialistii si medicatia e alta, e lipsa de cadre medicale, iar cele 600 fiole de Remdesivir primite de la americani pt testare in toata tzara sunt zero la gradul si cresterea infectarii zilnice.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.