Ultima actualizare: azi, 22:30
Locale

Tânără reținută pentru 24 de ore. A furat 780 de euro dintr-o casă din Ardud

La data de 28 iulie, în jurul orei 20.30, polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției municipiului Satu Mare au depistat pe blvd. Lucian Blaga, din municipiul Satu Mare, o tânără, de 20 de ani, din Socond, pe numele căreia polițiștii din cadrul Poliției oraș Ardud au emis un mandat de aducere, întrucât se sustrăgea urmăririi penale în cadrul unui dosar penal întocmit pentru săvârșirea infracțiunii de furt.

În fapt, la data de 18 iulie, în jurul orei 19:00, aflându-se în locuința unei persoane din Ardud, tânăra, de 20 de ani, ar fi profitat de neatenție acesteia și ar fi sustras aproximativ 780 de euro, din locuință.

Față de persoana depistată, polițiștii din cadrul Poliției oraș Ardud au dispus reținerea pentru 24 de ore, în cadrul dosarului penal întocmit aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Satu Mare.

Sursa: IPJ Satu Mare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.