Ultima actualizare: ieri, 22:46
Locale

Un caz nou de Coronavirus la Satu Mare. Primul loc pe ţară la cele mai puţine îmbolnăviri

Un caz nou de Coronavirus a fost confirmat în județul Satu Mare. Numărul total de cazuri confirmate ajunge, așadar, la 81.

Până astăzi, 7 iulie, pe teritoriul României, au fost confirmate 29.620 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 21.927 au fost externate, dintre care 20.534 de pacienți vindecați și 1.393 de pacienți asimptomatici, externați la 10 zile după depistare.

Până astăzi, 1.799 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.

În intervalul 06.07.2020 (10:00) – 07.07.2020 (10:00) au fost înregistrate 31 decese (18 bărbați și 13 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Argeș, Bacău, Bistrița-Năsăud, Brașov, Buzău, Călărași, Dâmbovița, Gorj, Iași, Ilfov, București, Olt, Prahova, Timiș, Vrancea.

Dintre acestea, 1 deces a fost întregistrat la categoria de vârstă 40-49 ani, 2 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 7 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 12 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 9 decese la persoane de peste 80 de ani.

30 dintre decese sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități. Pentru 1 deces nu au fost raportate comorbidități.

De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 397 de noi cazuri de îmbolnăvire.

La ATI, în acest moment, sunt internați 231 de pacienți.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 783.337 de teste.

Satu Mare, primul loc pe ţară la cele mai puţine îmbolnăviri cu COVID-19

Judeţul Satu Mare este începând de luni județul cu cele mai puţine cazuri de Coronavirus. Potrivit statisticii oficiale dată publicităţii de către Grupul de comunicare Strategică, în judeţul Satu Mare au fost înregistrare cele mai puţine îmbolnăviri de la declanşarea epidemiei.

Astfel, la Satu Mare au fost 81 de cazuri, fiind urmat de judeţul Vâlcea, cu 86. Celelalte judeţe trec de 100 de îmbolnăviri. Cele mai multe cazuri au fost în judeţul Suceava, unde au fost peste 4.000 de cazuri.

Trebuie precizat faptul că prin vămile din judeţul Satu Mare au trecut foarte mulţi străini.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.